Pentru a participa la cel de-al treilea Congres româno-spaniol de Cooperare Comercială, care va avea loc pe 28-29 octombrie 2008, la Bucureşti, companiile spaniole trebuie să-şi anunţe
Pentru a participa la cel de-al treilea Congres româno-spaniol de Cooperare Comercială, care va avea loc pe 28-29 octombrie 2008, la Bucureşti, companiile spaniole trebuie să-şi anunţe prezenţa până pe data de 27 iunie.
Evenimentul este coordonat de Camerele de Comerţ din Madrid, Burgos, Valencia şi Granada, sub tutela Consiliului Superior al Camerelor de Comerţ din Spania. Sectoarele economice vizate de acest congres sunt: telecomunicaţiile, construcţiile, agricultura, industria şi mediul înconjurător.
Este aşteptată o participare numeroasă a firmelor spaniole, datorită interesului crescând manifestat de investitorii spanioli, în ultima perioadă, pentru România. Doar în primele două luni ale anului 2008 s-a înregistrat o creştere a exporturilor spaniole către România cu aproape 50%.
Această acţiune este deschisă participării tuturor firmelor din Spania şi este realizată cu ajutorul Fondurilor Comune ale Camerelor de Comerţ.