Autorităţile de la Kiev încalcă fără ezitare drepturile minorităţilor de pe teritoriul Ucrainei. Mai nou, "prooccidentalii" ucraineni vizează desfiinţarea şcolilor cu predare în limbile
Autorităţile de la Kiev încalcă fără ezitare drepturile minorităţilor de pe teritoriul Ucrainei. Mai nou, "prooccidentalii" ucraineni vizează desfiinţarea şcolilor cu predare în limbile minorităţilor, demers care ameninţă în special instituţiile de învăţământ ale românilor din Ucraina.
În urma unui decret al preşedintelui Viktor Iuşcenko, Ministerul Învăţământului de la Kiev a decis că de la 1 septembrie vor fi modificate substanţial programele de predare, iar până în 2011 majoritatea materiilor vor fi predate în limba ucraineană.
Aurica Bojescu, secretar executiv al Uniunii Interregionale "Comunitatea Românilor din Ucraina", a declarat pentru "Adevărul" că au fost făcute sesizări atât la preşedinţia Ucrainei, la autorităţile de la Bucureşti, precum şi la Consiliului Europei, dar, deocamdată, nu a fost primit niciun răspuns.
Bojescu a mai afirmat că decizia Kievului reprezintă o ameninţare pentru cele 80 de şcoli cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi, dar şi pentru instituţiile din Transcarpatia şi Odesa. Românii reprezintă a doua comunitate ca mărime din Ucraina.