Ingredientele nesănătoase – scrise cu roşu, cele sănătoase – cu verde
Parlamentarii europeni, medicii şi reprezentanţii industriei alimentare vor un sistem comun, simplu şi inteligibil pentru toţi consumatorii
80 la sută dintre consumatorii europeni au declarat că nu înţeleg sistemul actual de etichetare a produselor alimentare şi vor înlocuirea lui cu unul mai eficient, conform unui studiu al Biroului Organizaţiilor de Consumatori Europeni (BEUC). Datele au fost prezentate în cadrul dezbaterii publice “Etichetarea eficientă în lupta cu obezitatea”, organizat la Parlamentul European de către europarlamentarul român Magor Imre Csibi, vicepreşedintele Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţa Alimentară.
La eveniment au participat reprezentanţi ai Comisiei Europene, organizaţiilor de consumatori, producători şi medici. Aceştia au încercat să ajungă la o înţelegere privind maniera cea mai eficientă de etichetare a produselor alimentare, astfel încât să vină în ajutorul celor care vor să aibă o dietă echilibrată şi sănătoasă, şi să cunoască aportul zilnic de diferiţi nutrienţi. Participanţii au discutat despre o ierarhizare a acestora, precum şi locul de prezentare al lor pe etichetă.
Succesul modelului englezesc
Foarte populară s-a dovedit metoda adoptată deja de Marea Britanie, care a elaborat o prezentare tip „semafor“. Aceasta prevede ca ingredientele şi produsele nesănătoase să fie prezentate cu/pe fond roşu, cele normale cu galben şi cele mai sănătoase cu verde. „Codul culorilor este foarte relevant şi eficient. În doar 3 luni de la implementare s-a observat o creştere cu 10 procente la vânzarea produselor verzi şi o scădere cu 12 procente la cele roşii. În plus, această manieră de etichetare s-a dovedit a fi un stimulent şi pentru producători, de a face alimente mai sănătoase“, a explicat Rosemary Hignett de la Agenţia pent