Cercetător la New Europe College, cu un proiect despre prezenţa trecutului comunist în spaţiul public, Mirel Bănică este co-autorul unui film despre Piaţa Universităţii, despre care Observator cultural a publicat un scurt articol în numărul 420-421. La baza filmului se află dorinţa de a prezenta situaţia actuală a Pieţei sau, cu alte cuvinte, Piaţa ca loc de memorie într-un Bucureşti care întreţine o relaţie ambiguă cu trecutul şi cu istoria sa. Iar Piaţa Universităţii este, dacă vreţi, locul perfect în care se oglindeşte această relaţie. Cristian CERCEL: Aş dori să încep prin a te întreba cum ţi-a venit ideea realizării unui film despre Piaţa Universităţii ca loc al memoriei. Mirel BĂNICĂ: A fost foarte simplu. Un fel de „străfulgerare“, dacă pot spune aşa. Am lucrat aproape un an şi jumătate la Universitatea Laval, în Canada, la catedra de istorie comparată a memoriei, condusă de Bogumil Koss Jewsiewicki, unde am avut ocazia să asist la discursul occidental asupra memoriei, să văd cum Occidentul atacă problema memorială în acest moment şi m-am familiarizat cu nişte termeni foarte uzuali acolo, dar foarte străini aici: lieu de mémoire, travail de mémoire, deuil, mémoire chaude, mémoire froide etc. Odată venit în România, aşa cum se întîmplă cu mulţi dintre bursierii întorşi din afară, încercăm să diseminăm ceea ce am văzut în străinătate şi, cu slabele noastre puteri, să racordăm discursul academic şi discursul public românesc la cel occidental. Întors în Bucureşti, am asistat la proiecţia filmului Nu putem vorbi de comunism la colţ de stradă, realizat de Valeriu Antonovici (masterand în antropologie la SNSPA) şi prezentat anul trecut în cadrul proiectului Public Space (vezi www.spatiul-public.ro). Am avut o chimie personală destul de bună cu Valeriu şi atunci mi-a venit ideea să filmez un loc de memorie. După ştiinţa mea, locurile memoriale bucureştene nu a