Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa Universităţii

Publicat in Observator Cultural, joi 12 iunie 2008 ·

Mulţumesc revistei Observator cultural pentru iniţiativa de a rediscuta problema Pieţei Universităţii, care, ca spaţiu simbolic al Revoluţiei Române, împlineşte majoratul. Prin urmare, îmi asum sarcina, ingrată, de a reaminti cel puţin istoria postbelică a locului, care, cred, explică destul de mult din contemporaneitatea lui şi, oricum, pune în perspectivă şi ultimele două decenii. - 1956-1957 Concursul pentru sistematizarea Pieţei Nicolae Bălcescu (i.e. a zonei Intercontinental-Teatrul Naţional de mai tîrziu) este primul de după război. Iniţial, în 1946, se punea problema demolării spitalului Colţea şi a amplasării acolo a unei opere noi. Există documente referitoare la o vizită la faţa locului a lui Petru Groza, în privinţa acestui subiect. Edificarea operei în amplasamentul actual, în 1953, în conjuncţie cu Festivalul Internaţional al Tineretului, a îndepărtat însă spectrul demolării. Zece ani mai tîrziu, arhitecţii vremii păreau să iasă mai greu decît s-ar putea crede de sub presiunea calapodului realist-socialist. Alternativa la realismul socialist era cel mult modernismul clasicizant, practicat bunăoară de Henselmann în cazul Stalin-Allee din Berlin. Cele două proiecte cîştigătoare exaequo (ceea ce dovedeşte lipsa de entuziasm în a edifica de fapt pe vreunul dintre ele „în stare pură“) sînt perfect identice sub raportul concepţiei urbane, amintind de San Marco: o campanilă ca dominantă de înălţime într-o piaţă cu front de faţade continue şi identice. Diferenţele nu sugerează două vîrste diferite ale proiectării. Proiectul 37 (arh. Titu Elian, Constantin Furmuzache, Aron Grimberg, Pompiliu Macovei, A.S. Teodorescu) este unul realist-socialist, cu simetrii frontale obligatorii pe toate faţadele clădirii centrale, neoclasice în stil joltovskian (dar cu terasă), de pe amplasamentul Teatrului Naţional de astăzi şi al celei din stînga (i.e. „sub“ Intercontin

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fiica omului de afaceri arădean ucis în explozia maşinii sale şi cei doi presupuşi complici ai ei vor fi arestaţi / Decizia instanţei supreme / Poliţia a pus în aplicare mandatele de arestare - VIDEO

News.ro acum o ora
Instanţa supremă a decis, miercuri, ca fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii să fie arestaţi preventiv. În 24 octombrie, cei trei au fost puşi

Ce și-au transmis Donald Trump și Joe Biden în timpul întâlnirii de la Casa Albă. Președintele ales a glumit pe seama prezenței lui Elon Musk | VIDEO

Libertatea acum 42 minute
Donald Trump a aterizat, miercuri dimineaţă, la Baza Andrews, în Maryland, pentru întâlnirea de la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden, relatează CNN.

Ciolacu îi cere demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş: Îl depăşeşte funcţia şi pălăria. A spus o gogomănie cât el de mare, a atras un serviciu de informaţii în campanie electorală, lucru total nepermis

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că îl depăşeşte funcţia şi pălăria şi a spus o gogomănie cât el de mare, atrag

Djibril Cissé a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru abuz de bunuri sociale

News.ro acum o ora
Achitat pentru fraudă fiscală, fostul internaţional francez Djibril Cissé a fost condamnat miercuri, la Bastia, la opt luni de închisoare cu suspendare şi 20 000 de euro amendă pentru abuz de bunuri sociale şi omisiune de înregistrări contabile. Ins

Cum a acționat DSU în cazul morții omului de afaceri Silviu Prigoană. Momentele intervenției de urgență, explicate pas cu pas

Ziare.com acum 2 ore
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a prezentat miercuri, 13 noiembrie, detalii despre intervenţia de urgenţă în cazul lui Silviu Prigoană. Reprezentanţii DSU au subliniat că "sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viaţa perso

Un bucătar rus vedetă de televiziune și critic al războiului din Ucraina a fost găsit mort într-un hotel din Belgrad

Libertatea acum 42 minute
Jurnalistul Aleksei Zimin, 52 de ani, cunoscut bucătar rus, critic al regimului de la Kremlin și exilat la Londra, a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Belgrad, capitala Serbiei, relatează Daily Mail și publicația Moskvich Magazine.

Nivel record în UE de produse contrafăcute, în valoare de peste 2,7 miliarde de euro, arată un raport UE

G4Media acum 55 minute
Oficialii vamali au confiscat în 2023 un număr record de produse contrafăcute pe piaţa UE, conform unui raport publicat miercuri de Comisia Europeană, transmite DPA, citată de Agerpres. „Cu peste 138 milioane de articole confiscate, în valoare de 2,

Constituția Republicii Moldova, modificată după referendum, a fost publicată în Monitorul Oficial. Integrarea în UE devine obiectiv strategic

Ziare.com acum 2 ore
Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată miercuri, 13 noiembrie, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic al republicii, informează MOLDPRES. Astfel, preambulul le

Verificări ale Poliției, sesizată că două pisici au ajuns la spital drogate

HotNews acum 3 ore
Poliția Capitalei a anunțat, miercuri, că face verificări în cazul a două pisici care au fost la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență din București având simprome specifice consumului de droguri. Conform unui comunicat al Poliției Capitalei, în

SuperLiga: Derby de Ziua Națională a României – Programul etapelor 18 și 19

HotNews acum o ora
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul etapelor #18 și #19 din SuperLiga, iar Universitatea Craiova și CFR Cluj se vor duela pe 1 decembrie, Ziua Națională a României, de la ora 20:30 Echipele din SuperLiga au parte de câteva zile libere,

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

4°/9°
vin.

6°/9°
sâm.

3°/8°
Iasi
acum

mie.

3°/9°
joi

2°/7°
vin.

2°/8°
sâm.

1°/10°
Constanta
acum

mie.

6°/11°
joi

6°/10°
vin.

7°/10°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

-0°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/7°