Vasile Blaga are dreptate (şi Blaga e un ardelean serios). E greu de crezut că un politician care pînă ieri a făcut parte dintr-un partid politic (e vorba, desigur, de Sorin Oprescu) se dă de trei ori peste cap şi devine, peste noapte, independent. Că un om care a mers ani la rînd „pe mîna“ lui Ion Iliescu s-ar putea dintr-odată „lepăda de Satana“ (cum i s-a cerut) fără ca un astfel de gest să-l califice, automat, ca oportunist şi lipsit de caracter. Nu că nu ne-am fi obişnuit deja ca lipsa de caracter să funcţioneze ca un soi de paşaport sui generis pentru politica dîmboviţeană; cît despre oportunism, acesta a devenit de mult principala trăsătură a omului politic autohton. Dar, deşi Sorin Oprescu nu e nici singurul, şi nici cel mai suspect caz, el este ultimul în lungul şir de metamorfoze „ideologice“ surprinzătoare care au marcat viaţa politică din ultimii optsprezece ani. Recordul în materie de convertire peste noapte nu îl deţine însă un politician – în fond, cine pune la îndoială autenticitatea experienţei apostolului Pavel, convertit la creştinism ca urmare a revelaţiei survenite pe drumul Damascului? –, ci un partid politic, şi nu un partid oarecare, ci tocmai acela din care domnul Vasile Blaga face parte (şi Blaga e un ardelean serios). Asemeni lui Făt-Frumos, partidul tutelat de preşedintele Băsescu s-a dat de trei ori peste cap şi, deşi pînă mai ieri făcea parte din grupul socialiştilor europeni, a trecut azi, cu arme şi bagaje (ideologice?), în grupul creştin-democraţilor europeni. A trecut, adică, de azi pe mîine, de la stînga la dreapta fără nici un fel de scrupule identitare sau de fasoane ideologice, demonstrînd că, atunci cînd comandantul suprem ordonă „La dreeeap-ta!“, ordinul se execută, nu se discută. Că în partidul modelat după chipul şi asemănarea comandantului suprem apetitul pentru discuţii/dezbateri este nul se vede şi în sloganul cand