„Prospeţime, răcoare, nou, curat, înviorător, dulce.“ Astfel traduce cuvîntul „fresh“ Micul dicţionar englez-român apărut în 1965, la Editura Enciclopedică. La fel aş defini şi eu materialul muzical pe care l-am audiat recent la Nomme Jazz Contest – Estonia şi pe CD-urile aduse de acolo, respectiv primite de la colegii de juriu din diferite ţări nordice. Aşadar, iată un prim P.S. la articolul de săptămîna trecută. După ce i-am admirat calitatea de maestru (inginer) de sunet la Concursul Nomme Jazz, apoi pe aceea de muzician-chitarist, component al grupului Art Of Trio în concertul oferit, alături de Toivo Unt (contrabas) şi Briam Melvin (baterie), la restaurantul Hotelului Clarion-Europa din Tallin, ajuns acasă i-am ascultat şi apreciat cele trei CD-uri. Protagonist – Ryo Kawasaki: Love Within The Universe (1994), în care excelează atît ca autor, muzică şi text, dar şi ca virtuoz instrumentist – chitară electrică şi acustică, orgă şi sintetizatoare, alături de cîţiva remarcabili solişti vocali în maniera rhythm and blues-funky, apoi romanticul Agana (2006), în duo cu Yoshio „Chin“ Suzuki – contrabas, dominat de piese standard clasice, precum Summertime şi Morning Of The Carnival, dar şi contemporane, precum Freedom Jazz Dance, Footprins şi Blue Bossa şi Kumu Concert – Tribute to Jeith Jarrett (2008), cu Art Of Trio, elevat, conţinînd îndeosebi piese ale celui omagiat. Ca fapt divers, deşi colaborează cu mari muzicieni ai jazzului din SUA (Quincy Jones, de exemplu) şi din Europa, deşi are mai multe afaceri pe continentul american, de cîţiva ani preferă să locuiască şi să cînte în Estonia. O reuşită compilaţie de jazz contemporan, reunită sub titulatura Estonian Jazz 2008, am primit de la doamna Anne Erm, redactor-prezentator la Radio Tallin şi organizatoare a Festivalului Jazzkaar. CD-ul, finanţat de Ministerul Culturii din Estonia, cuprinde 14 piese selectate