Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic petrecut marţi seară pe aeroportul din capitala sudaneză Khartoum, transmite AFP. Bilanţul tragediei s-ar putea agrava, 66 dintre pasagerii aflaţi la bordul aeronavei fiind daţi dispăruţi, potrivit oficialilor aeroportului. Sursa: Reuters
Avionul, un aparat Airbus A310 ce transporta 203 pasageri şi 14 membri ai echipajului, a fost cuprins de flăcări după ce o explozie a distrus aripa dreaptă, la scurt timp după aterizare. Autorităţile se tem că numărul morţilor ar putea ajunge la aproape 100, idetificarea victimelor fiind îngreunată de incendiul puternic în urma căruia unele cadavre au fost carbonizate aproape complet.
Directorul Administraţiei Generale a Investigaţiilor din Sudan a declarat însă că există posibilitatea ca mulţi dintre cei dispăruţi să fi supravieţuit incendiului, părăsind aeroportul în timpul stării generale de confuzie de după accident. Imediat după izbucnirea incendiului, 121 de persoane au reuşit să iasă din avionul cuprins de flăcări. Însă Ibrahim Saleh, unul dintre ultimii supravieţuitori evacuaţi, a declarat că în urma sa rămăseseră „foarte mulţi oameni în aeronavă“.
Autorităţile încearcă în prezent să descopere motivul accidentului, printre cauzele principale fiind condiţiile meteo nefavorabile, aterizarea fiind executată în timpul unei furtuni de nisip. Cauza exploziei rămâne însă necunoscută, Youssef Ibrahim, directorul aeroportului din Khartoum, declarând că a fost vorba probabil de o problemă tehnică la unul dintre motoare.