Ingroparea adevarului despre Mineriada din 13 - 15 iunie se pregateste de aniversarea majoratului. Iar de acum incolo va fi, pe zi ce trece, si mai dificil de schimbat ceva in aceasta ecuatie a raului, a minciunii, a unui stand-by si a unei izolari la care am fost ulterior obligati timp de aproape 15 ani.

O ecuatie a raului si a urii perpetuate, in care capitolul mineriada (divizat in patru subcapitole care, tratate cu indiferenta, l-au generat si pe al V-lea) este ceea ce a rezultat din teama fata de dezvelirea adevarului (un adevar referitor la evenimentele din Decembrie 1989 si la ceea ce le-a determinat si le-a precedat, la modul de preluare a puterii, la trecutul si la relatiile noii pe atunci puteri cu fostul regim) plus ura fata de cei care gandeau altfel si exprimau ceea ce gandesc plus diversiune profesionista plus vandalism dirijat plus violenta fara limita. Ecuatie din care s-a facut saltul, nu intamplator, intr-o alta – a minciunii sau a obturarii adevarului, la care s-a ajuns coreland spaima in fata adevarului (de data aceasta privind analiza, pe Cod Penal, a mineriadei) si a perspectivei raspunderii pentru greseli cu armata de yesmeni selectati sau crescuti pentru a forma sistemul, pentru a-l face invulnerabil in fata legii, in fata presiunilor pertinente ale societatii civile, si, in acelasi timp, pentru a-l transforma in umbrela pentru cei care l-au creat si l-au intretinut, si, nu in ultimul rand, cu legislatia gandita si votata cu portite de scapare.

Se implinesc 18 ani de cand procesul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990, din Piata Universitatii, din Bucuresti – capitala unui stat pe atunci nou iesit de sub cravasa comunismului si intrat, chiar si benevol, in Duminica Orbului, sub talpa neocomunismului, al carui drum trebuia luminat cu lampasul si croit cu bata sau cu bocancul – bate pasul pe loc.

Vreti sa aflati cine se face re