Realizatoarea TV Oprah Winfrey, în continuare „numărul 1”
Veteranii rock The Police – cea mai spectaculoasă nouă intrare în top
Realizatoarea de televiziune Oprah Winfrey este, şi pentru acest an, cea mai puternică celebritate din lume, potrivit topului revistei Forbes care socoteşte „puterea” (sau influenţa) în funcţie de banii strânşi în conturi şi de cota de popularitate prin sondaje. Astfel, cu 174,8 milioane euro (sumă dinainte de prelevarea impozitelor) câştigate în ultimele 12 luni, Oprah Winfrey este de neegalat pe prima poziţie. Următorii clasaţi între primii zece sunt „sărăcuţi” în comparaţie cu ea. Între cele mai spectaculoase intrări în acest „top 10” se numără Beyoncé Knowles (cu 50,9 miliane euro câştigate în ultimul an) şi rapperul Jay-Z (95,4 milioane). Tot între primii zece se află şi cuplul cunoscut sub numele „Brangelina” – Brad Pitt şi Angelina Jolie, în care numai jumătatea masculină a câştigat 12,7 milioane euro, iar jumătatea feminină a marcat puncte la capitolul popularitate, odată cu anunţul că aşteaptă gemeni. De departe, cele mai „mari lovituri” în clasament par să le fi dat nişte celebrităţi considerate oarecum „trecute”, precum actorul Johnny Depp, ajuns pe locul şase, graţie celor 45,8 milioane euro câştigate. Între cei 27 de nou-veniţi între cele 100 de nume se numără şi grupul rock The Police, a căror perioadă de glorie era considerată de mult apusă, cel puţin de critica muzicală. Dar cum Forbes nu este o revistă de muzică, a recunoscut „puterea” câştigată de această formaţie prin cele 127,1 milioane încasate în timpul unui tuneu în cursul căruia i-au văzut live circa patru milioane de fani. (B.M.)
Realizatoarea TV Oprah Winfrey, în continuare „numărul 1”
Veteranii rock The Police – cea mai spectaculoasă nouă intrare în top
Realizatoarea de televiziune Oprah Winfrey este, şi pentru acest an, cea mai putern