Istoria Bucurestilor a inregistrat si o latura ascunsa de ochii lumii, pierduta in adancimi care asteapta a fi explorate, desi distruse in parte de ultima sistematizare; o parte probabil se mai pastreaza in culoarele subterane ale Casei Poporului si ale Centrului Civic.
Din vechime apar povesti despre "drumuri subterane". O astfel de "amintire" a fost descrisa de Tudor Arghezi: "se povestea ca boierii cu islic si giubele si cucoanele lor, in scurteici de catifea pembe si grena se duceau sa petreaca la Manastirea Vacarestilor pe o cale ascunsa" de ochii lumii sau de privirile prevazatoarelor garnizoane turcesti. "Drumul de tunel, luminat cu torta, era destul de lat, de vreme ce oaspetii plecau si ajungeau cu carata".
Ramificatiile aveau iesiri in zona strazilor Negru Voda, Sf. Ion Nou si Piata Unirii, astazi sistematizate. Era zona vechii Jitnite Domnesti, zona unde camerele si hambarele domnesti, amenajate incepand cu secolul al XV-lea, au fost intretinute si extinse aproape cu fiecare domnie. Astfel, dupa sute de ani, au ajuns sa fie doua sau trei culoare subterane suprapuse, segmentate pe alocuri de subsolurile si fundatiile constructiilor moderne, ridicate dupa 1850.
Daca in evul mediu erau folosite fie ca inchisoare pentru functionari domnesti clevetitori sau opozanti politici, fie culoare de fuga pentru cei avuti, in cazuri de ciuma sau primejdii venite in graba, mai tarziu, catre prima parte a secolului al XIX-lea, culoarele subterane intra in legenda si folclorul orasului. Ultima lor amintire este legata de faptele unor haiduci, care se foloseau de ele pentru a scapa de poterele arnautilor.
Barlogul de odinioara al haiducilor se afla sub soseaua Pandurilor, la 10-15 metri adancime, iar culoarele sale subterane brazdau cartierul Panduri. Pret de un sfert de veac au fost folosite de vestitii haiduci Tunsu si Grozea.
Cateva informati
