Am aflat, de curînd, de moartea actorului ION MÂINEA. Un actor special, profund, modern, deschis la orice propunere incitantă şi valabilă din partea regizorului. S-a născut la Bucureşti, în 1929 şi a absolvit Institutul de Teatru la clasa profesorului Marcel Anghelescu. A jucat toată viaţa la Teatrul de Stat din Oradea. Mult şi important. Ultimele spectacole în care l-am văzut au fost cele ale lui Mihai Măniuţiu, "Intrusa" şi "Electra". Ecourile marelui său rol Salieri din "Amadeus" de Peter Shaffer, pus în scenă în anii optzeci de Alexandru Darie, nu s-au diluat, însă, niciodată. Vîlva din jurul acestui spectacol, al lui Darie şi Mâinea, ţine de istoria teatrului românesc. Salieri pentru Ion Mâinea a fost cu mult mai mult decît un rol, decît un personaj. Poate şi de asta m-a emoţionat teribil decizia lui de a purta costumul din spectacol spre lumea de dincolo.
Am selectat cîteva fraze dintr-un interviu pe care Elisabeta Pop, secretara literară a teatrului din totdeauna, parcă, l-a făcut cu Mâinea. Scurta lui confesiune despre această poveste pe care a dus-o cu el şi dincolo de moarte:
"Întîlnirea mea cu Ducu Darie a fost minunată. Ne-am împrietenit. Cu toate că am fost coleg cu tatăl lui, diferenţa de vîrstă dintre noi nu avea nici o importanţă: colaboram perfect. Munca la Salieri a fost o solicitare permanentă, dar, paradoxal, extrem de plăcută. L-am construit pe Salieri pas cu pas, încercînd să-l scot din zona simplificatoare a negativilor. Salieri nu e un tip mefistofelic, nu e pur şi simplu posedat de ură împotriva acestei făpturi dăruite de Dumnezeu cu geniu. Nu. El îl iubeşte pe Mozart. Îl ucide iubindu-l. Îţi aminteşti îmbrăţişarea lor din spectacol? Emoţionanta, disperata lor îmbrăţişare, cînd Salieri spune "eu sînt otrăvit cu tine şi tu eşti otrăvit cu mine"?
Puteţi să citiţi mai jos confesiunea regizorului Alexandru Darie de
