Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Nu cred că am ieşit din guvern cu o imagine rea"

Publicat in Adevarul, vineri 13 iunie 2008 ·

ACUZAŢII Fostul ministru al justiţiei, Tudor Chiuariu, consideră că acţiunile DNA nu au credibilitate din cauza comenzilor politice la care răspunde conducerea instituţiei Cele şapte luni

ACUZAŢII Fostul ministru al justiţiei, Tudor Chiuariu, consideră că acţiunile DNA nu au credibilitate din cauza comenzilor politice la care răspunde conducerea instituţiei

Cele şapte luni petrecute în fruntea Ministerului Justiţiei au însemnat pentru Tudor Chiuariu o luptă aprigă cu şefii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe care îi acuză şi acum de ineficienţă şi subordonare politică. "La masa Adevărului", fostul titular al portofoliului Justiţiei a spus că nu vom vedea de la Comisia Europeană rapoarte favorabile pe domeniu atât timp cât şeful statului va afirma că în România magistraţii pot fi cumpăraţi. Tudor Chiuariu crede că pentru ameliorarea situaţiei sistemului judiciar se impune, printre altele, adoptarea rapidă a noilor coduri de procedură şi aplicarea unei strategii de resurse umane.

CARTE DE VIZITĂ

• s-a născut la 13 iulie 1976, la Suceava

• a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi (2000)

• doctorand în Drept procesual penal la aceeaşi instituţie

• avocat, membru al Baroului Iaşi (din 2000)

• ministru al justiţiei în perioada aprilie-decembrie 2007

Conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie avea un interes concret ca eu să nu mai vorbesc despre lucrurile care se întâmplă acolo, de încălcarea legii, de rezultatele foarte proaste.

DNA există de şase ani, din 2002. Cred că e o perioadă mult prea lungă în care am aşteptat rezultate şi nu am văzut mai nimic.

- Adevărul: Se apropie raportul Comisiei Europene, cum vedeţi starea justiţiei la momentul actual?

- Tudor Chiuariu: Cred că este în progres, dacă o comparăm cu justiţia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 13 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 11 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 6 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 10 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 9 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°