A fost primul grafician al Echinoxului si cel care a generat pana in 1990 identitatea vizuala a editurii Dacia. A fost, nu numai prin situarea sa la confluenta artelor grafice cu literatura, unul dintre cei mai influenti artisti pe care i-a avut Clujul, risipind o voioasa energie si in edificarea actualei Universitati de Arta si Design. S-a retras din viata cu o lunga reverenta, acordandu-ne timpul necesar pentru a ne obisnui cu lipsa fermecatoarei sale prezente.

Apartinand unei generatii care a beneficiat de avantajele scurtului moment de relaxare ideologica dintre anii 1964 si 1971, Mircea Baciu a cunoscut la maturitate si rigorile inchiderii de orizont care a urmat. O tematica cu care artistul cocheta in lucrari destinate sa cunoasca pana in '89 doar gloria atelierului a devenit in anii '90 marca artistului: nudul feminin si expresia feminitatii.

Infatisat de obicei in ipostaze statuare, cu mijloace plastice devenite o fuziune a fotografiei, desenului, efectelor de acvaforte si al soft-urilor grafice, trupul feminin este lipsit de lascivitatea pe care am fi tentati sa o cautam, corupti de ipostazele pe care imaginarul ultimului deceniu i le-a asociat. Acest autism benefic in privinta contaminarii cu trend-ul ce reduce feminitatea la mobilul libidoului a facut din Mircea Baciu un artist care considera femininul in termenii ingenui ai trubadurilor medievali. Desi reluarea repetata a acestei teme ar putea acredita ideea unei fixatii venite dintr-un erotism neimplinit, argumentul pentru o viziune lipsita de conotatii lubrice il identificam tot in maniera in care nudul este reprezentat. Corpul feminin, desi etalat in deplina nuditate, contine gestul protejarii intimitatii si este acoperit ca de un val de forma unei scriituri sau tesaturi de linii mascand cu pudoare formele ce ar putea trezi dorinta, in maniera cortinelor de lumina ale spectacolelo