Mircea Cărtărescu: "Vara a devenit caniculară, cum era şi de aşteptat, oamenii încep să plece în concediu, Campionatul European de fotbal ne adună în jurul televizoarelor..."

Cine mai are timp să se imagineze în postură de cetăţean şi încă de unul responsabil, gata să meargă la vot ca să contribuie la binele comunităţii în care trăieşte? Se pare că mai nimeni. Ne-am obişnuit cu gândul că legile lui Murphy au fost făcute special pentru noi, românii, că dacă ceva poate merge prost, va merge prost. De ce să mă mai duc la vot când va ieşi tot cine ştie ce monstru pe care nu-l vrea nimeni, dar care totuşi e votat şi-l vom vedea în capul bucatelor? Nu mai credem cu adevărat că votul nostru contează, că are sens să mai luptăm. Soarta meşterului Manole pare că ne e dată pentru totdeauna, orice am face.

E drept că niciodată, de-a lungul haoticei noastre istorii, spiritul civic şi comunitar nu prea ne-au dat afară din casă. Totuşi, în momentele decisive, parcă-parcă am încercat să ne mai urnim puţin, să mai ieşim cât de cât din abulia noastră de ţărani, din faimosul boicot al istoriei despre care vorbea Emil Cioran. Au fost câteva momente de reală fraternitate, de reală jubilaţie, de sinceră şi adevărată speranţă pentru viitor. Ele n-au fost însă transformate, prin perseverenţă, organizare şi voinţă politică, în rezultate durabile. Doar în ultimele decenii, ca să nu coborâm mai mult în trecutul tot mai ambiguu, am avut explozia de bucurie din primele zile ale Revoluţiei, entuziasmul tragic al pieţei Universităţii, jubilaţia victoriei forţelor democratice în 1996, apariţia curcubeului din timpul vizitei lui Bush, bucuria victoriei lui Băsescu şi a Alianţei D.A. în 2004. Din toate s-a ales praful. Ce am zidit ziua s-a dărâmat noaptea cu o regularitate înspăimântătoare care seamănă a destin. Rare sunt, în lume, popoarele care şi-au bătut joc cu asemenea in