Valiza Louis Vuitton care acoperă de la începutul lunii statuia pompierilor eroi din faţa Hotelului Marriott a ajuns, în sfârşit, şi în atenţia autorităţilor, care caută rezolvarea problemei. Deocamdată, singurii care au luat atitudine sunt bucureştenii: aceştia au tăiat cufărul-emblemă. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
1 /.
Sesizat de EVZ, primarul general Adriean Videanu a dispus, ieri, o anchetă în propria instituţie, ca să vadă dacă firma a avut autorizaţie să acopere statuia.
Prefectul Capitalei, Cătălin Deaconescu, la rându-i, a somat instituţia condusă de primar să-i retragă autorizaţia firmei „LV“ şi să demoleze valiza. „Am cerut domnului Damian de la Ministerul Culturii să-şi retragă acel acord, pe care dânsul îl consideră legal, dar care e inoportun şi a fost dat fără acceptul ministerului. Apoi am cerut primăriei să facă acelaşi lucru. Am pe birou protocolul semnat între Administraţia Monumentelor din Primăria Capitalei (prin domnul director Necula) şi firma Vuitton, în care primăria îi predă firmei, gratuit, timp de 15 zile statuia, în folosinţă, iar în schimbul acestui dar firma se obligă ca pe viitor să sus- ţină campanii media în favoarea administraţiei“, explică prefectul incredibila situaţie.
Deaconescu nu ştie dacă Videanu şi-a pus sau nu semnătura, cum ar fi trebuit, pe autorizaţia de construcţie provizorie a Vuitton, însă bănuieşte că la mijloc e ceva necurat după rapiditatea cu care s-au eliberat aceste acte. „Ei aveau deja schelele în jurul statuii pe 1 iunie, iar avizul de la primărie l-au obţinut pe 4 iunie. Duceţi-vă dumneavoastră, ca simplu cetăţean, să obţineţi aşa ceva, să vedeţi dacă reuşiţi. Cred că acolo s-a făcut totul cu complicitatea funcţionarilor publici care s-or fi bucurat la un portofel, ceva de firmă, şi au semnat“, conchide prefectul.
Cele 15 zile de proprietate Vuitton asupra