luminoasă ca fulgerul
m-am trezit luminoasă ca fulgerul
şi, aburită de somn, perdelele-am dat
din fereşti: pe zidul din faţă, scrijelit
cu jurnale porcoase, soarele tremura
încă ud.
în desişul cu plopi
o armată de guguştiuci şi de vrăbii
pricepeau cît şi mine din toate -
dar aveau să îmi spună
cîte-n stele şi-n lună!
juneţe purpurie
juneţe purpurie,
din curcubeul morţii boltit
peste mine -
cine de sînge te satură,
cine te ţine departe de amiază?
la trap pe gheţuri trăgîndu-l tu,
oare craniul meu
inima ţi-o păstrează?
nocturnî
cioc! cioc! cioc!
bate cineva în fereastră
uneori - cînd soarele
mocneşte într-o burtă albastră.
care eşti, mă, acolo? strig în gînd,
care eşti,
de umbli nopţile pe la
casele oamenilor, pe la fereşti?
şterge-o, nu-s bogată, n-am
ce cauţi, ce vrei.
hai, du-te cu Dumnezeu,
n-ai, chiar n-ai ce să-mi iei!
cioc! cioc! cioc!... rîde
cîteodată acolo cineva
tresar şi mă prind în braţe -
să nu mi se-audă, tiptil, inima!
cănd
moşesc viaţa mea cînd scriu,
altfel stă cu genunchii la gură în mine.
şi cînd îi promit tinereţe fără bătrîneţe
şi viaţă fără de moarte
ea stă cu genunchii la gură în mine...
şi totuşi sînt ca drumul
galopînd printre dealuri cu vii
spre şcoala unde spuneam iar şi iar
Ťsubiectul e partea de propoziţie
care arată cine face acţiuneať;
cînd în tufişurile din faţa blocului
fetele lăutarului se descheie
la bluze - ce frumoşi le sînt sînii!,
iar cerşetorul, scormonind în gunoi, cîntă
"lum-meee, luum-me, soo-o-ro lu-meee!", @N_P
