Emil Dogaru perseverează. După artificialul roman în două volume, Norocosul teoretician, publicat în 2007, a pus în circulaţie recent un nou roman, Oscilograful nocturn (Bucureşti, Ed. Cartex, 2008), scris la fel de nefiresc. Autorul foloseşte un registru stilistic inadecvat. Este stângaci-ceremonios în relatarea unor fapte banale. Foloseşte o terminologie administrativă în descrierea unor situaţii intime. Seamănă cu acei funcţionari lipsiţi de mobilitate intelectuală, care şi când scriu o declaraţie de dragoste încep cu "Subsemnatul...".
Un bărbat numit în roman el se îndrăgosteşte de o femeie frumoasă pe nume Ana. La un moment dat, el merge pe stradă, cu câţiva paşi în urma ei, şi îi examinează picioarele.Iată cum povesteşte Emil Dogaru această întâmplare:
"Să zicem că din instinct el avusese tendinţa să-şi arunce privirea în direcţia ei Însă, pentru că întotdeauna este de preferat exactitatea, ar fi de precizat că ochii lui scormonitori se implicaseră cu un interes niţel cam exagerat în tentativa de identificare cât de cât a formelor picioarelor ei."
Dialogurile dintre personaje sunt concepute şi mai ales comentate în aceeaşi manieră hilar-oficioasă:
"- E plăcut afară... - veni dinspre Ana debutul unei conversaţii.
- Iau asta ca pe o invitaţie la o plimbare... - găsi el pe loc spuselor ei o tălmăcire în spiritul a ceea ce tocmai plănuise ceva mai devreme.
- Dar sunt sigură că până acasă mi se va face frig... - se grăbi Ana, prin invocarea frecventei ei stări de hipotermie, să prefigureze traseul eventualei lor plimbări.
- Păi vezi... tocmai asta e... Nu cred c-ar fi indicat să mergem direct spre casa ta."
Aşadar, bărbatul nu se uită la picioarele femeii, ci ochii lui se implică în tentativa de identificare a formelor acelor picioare. Iar femeia nu este înfrigurată, ci cade în frecventa ei stare de hipotermie
