Mircea Cartarescu: "Vara a devenit caniculara, cum era si de asteptat, oamenii incep sa plece in concediu, Campionatul European de fotbal ne aduna in jurul televizoarelor..."
Cine mai are timp sa se imagineze in postura de cetatean si inca de unul responsabil, gata sa mearga la vot ca sa contribuie la binele comunitatii in care traieste? Se pare ca mai nimeni. Ne-am obisnuit cu gandul ca legile lui Murphy au fost facute special pentru noi, romanii, ca daca ceva poate merge prost, va merge prost. De ce sa ma mai duc la vot cand va iesi tot cine stie ce monstru pe care nu-l vrea nimeni, dar care totusi e votat si-l vom vedea in capul bucatelor? Nu mai credem cu adevarat ca votul nostru conteaza, ca are sens sa mai luptam. Soarta mesterului Manole pare ca ne e data pentru totdeauna, orice am face.
E drept ca niciodata, de-a lungul haoticei noastre istorii, spiritul civic si comunitar nu prea ne-au dat afara din casa. Totusi, in momentele decisive, parca-parca am incercat sa ne mai urnim putin, sa mai iesim cat de cat din abulia noastra de tarani, din faimosul boicot al istoriei despre care vorbea Emil Cioran. Au fost cateva momente de reala fraternitate, de reala jubilatie, de sincera si adevarata speranta pentru viitor. Ele n-au fost insa transformate, prin perseverenta, organizare si vointa politica, in rezultate durabile. Doar in ultimele decenii, ca sa nu coboram mai mult in trecutul tot mai ambiguu, am avut explozia de bucurie din primele zile ale Revolutiei, entuziasmul tragic al pietei Universitatii, jubilatia victoriei fortelor democratice in 1996, aparitia curcubeului din timpul vizitei lui Bush, bucuria victoriei lui Basescu si a Aliantei D.A. in 2004. Din toate s-a ales praful. Ce am zidit ziua s-a daramat noaptea cu o regularitate inspaimantatoare care seamana a destin. Rare sunt, in lume, popoarele care si-au batut joc cu asemenea inco
