Primul tur al alegerilor locale a dat foc imaginaţiei candidaţilor din comune, care s-au „bătut“ în şepci, plase, găleţi, ceşti şi tricouri cu însemnele partidului pe care-l reprezentau. Unii au mers până acolo, încât, nemaiavând ce face, au electrificat cimitirele săteşti, uitând că doar oamenii vii pot vota!
Candidaţii cu dare de mână au împărţit direct bani sau au dat de băut la cârciuma din sat, în speranţa ocupării măcar a unui loc în consiliu. De ce atâta tevatură pentru un loc de consilier care încasează lunar mai puţin de două sute de lei pentru munca prestată? Simplu! De „muşchii“ lui depinde tot ce mişcă în acea localitate! Un cămin cultural reparat trebuie recepţionat de o comisie formată din consilieri. O şcoală reparată are aceeaşi soartă. O investiţie de orice fel trece mai întâi la aprobat pe la consilieri. Şedinţele de consiliu sunt adevărate spectacole groteşti, în care consilierii se opun unor propuneri doar aşa, de-ai dracu’. Nu contează că nu au citit niciodată nimic despre atribuţiilor lor, nu contează că nu au habar de interesul comunităţii, ei sunt cineva şi de votul lor depinde tot.
Nimic nu este gratis Pentru funcţia de primar, lucrurile se schimbă radical. Edilii-şefi aflaţi deja în funcţie îşi mai doresc un mandat pe motiv că trebuie să termine ce au început, dacă au început ceva. Sunt convinşi că lucrează pentru poporul care s-a cocoşat de atâta bine. Primarul este cel mai tare în sat. El decide cine repară, cine construieşte, cine investeşte, cui i se dă, cui i se ia, de la cine ia şi cu cine împarte. El e buricul pământului, el e sacrificatul şi neîmpăcatul. Fără el, comunitatea moare! Candidaţii la funcţie care-şi doresc pentru prima oară acest lucru nu au prea multe şanse dacă nu au bani. Alegătorul s-a obişnuit să-i dai ceva ca să te voteze. O şapcă, o pungă goală tot e ceva decât nimic. Cel care ţine de ştampila „VOTAT
