Până în 2015, uzina de celuloză şi hârtie trebuie să-şi retehnologizeze liniile de producţie astfel încât să poată primi aviz de mediu Zona oraşului Dej e cunoscută pentru
Până în 2015, uzina de celuloză şi hârtie trebuie să-şi retehnologizeze liniile de producţie astfel încât să poată primi aviz de mediu
Zona oraşului Dej e cunoscută pentru fumul cenuşiu ce se aşează sub formă de praf peste case. Oamenii spun că apa şi solul sunt mai poluate ca în alte părţi.
Ani la rând, apropierea de municipiul Dej era marcată de coloane uriaşe de fum cenuşiu. Suspensiile toxice din aer se depuneau pe case, pe terenuri agricole şi în plămânii oamenilor. Chiar dacă astăzi furnalele vechi au fost dezafectate în mare parte, problemele de mediu nu s-au rezolvat. Apa şi solul au rămas infectate cu substanţe poluante.
Retehnologizarea mai durează şapte ani
Cea mai mare sursă de poluare era secţia de celuloză chimică, care a fost desfiinţată, iar activitatea reorganizată, după ce combinatul a intrat în reorganizare judiciară, sub acţionariatul privat, exclusiv românesc, al Grupului Serviciile Comerciale Române. În total, combinatul Someş Dej mai are acum 750 de angajaţi. Proprietarii actuali ai combinatului susţin că problemele poluării vor fi rezolvate în circa şapte ani.
După cum ne-a declarat managerul general Adrian Itu, combinatul avea tehnologii învechite, energofage, care puneau probleme serioase asupra consumurilor de materii prime şi combustibili.
Noul acţionariat a decis continuarea investiţiilor şi s-a solicitat autorizaţia integrată de mediu. În conformitate cu negocierile cu Uniunea Europeană la capitolul de mediu, acceptate pentru majoritatea fabricilor de celuloză din ţară, a fost convenit împreună cu Ministerul Mediului un program eşalonat până în anul 2015.
Aer ceva mai curat
Prima etapă a programului a rezolv