Stralucitul critic literar optzecist Radu Calin Cristea ne vorbeste aici, din postura de director general al Muzeului National al Literaturii Romane, despre trecutul, prezentul si mai ales viitorul acestei institutii care, anul trecut, a implinit 50 de ani de existenta.
- Ce va obsedeaza dupa primele contacte cu MNLR?
- Orice obsesie are nevoie de un timp de coagulare si decantare. Nu-mi dau seama daca mi s-a sedimentat o asemenea obsesie. Sunt multe fenomene care ma mahnesc profund: mediocritatea unora dintre proiectele rulate de muzeu, lipsa de motivatie sau incompetenta unor angajati, sinecurismul desantat, superficialitatea, inchistarea in programe repetitive si prafuite, stupidele tensiuni interne, marketingul cultural lamentabil, imaginea sa indoielnica. Nu-mi explic cum acest muzeu putea fi mai atractiv in vremurile pline de restrictii traite de Perpesicius, Cioculescu, Vianu etc. Toate acestea cred ca se strang intr-o obsesie. Ma voi stradui, ca in povestea Katarinei Blum, sa recuperez onoarea pierduta a MNLR.
- Am inteles ca ar fi unele probleme si cu cladirea actuala a muzeului.
- Asa este. Imobilul actual a fost retrocedat prin sentinta definitiva si irevocabila fostilor sai proprietari. Alerg peste tot sa caut un alt sediu.Am cateva oferte, dar, din varii pricini, sunt inacceptabile. Nici nu vreau sa-mi imaginez ca peste cateva luni am putea fi pusi in situatia sa iesim in strada, cu cutii pline cu manuscrisele lui Eminescu, Caragiale, Blaga, Sadoveanu s.a.m.d.
- V-ati gandit vreodata ca MNLR este atat de viu incat nu i se mai potriveste denumirea de muzeu?
- Sper sa nu-mi treaca vreodata prin cap o asemenea idee. Orice muzeu are statutul sau institutional. Intr-un anume sens, MNLR are, intr-adevar, o vitalitate ciudata. Se intampla lucruri prin muzeu. Din pacate, nu tot ce misca are o legatura riguros legata de v
