Trăim într-o perioadă în care promisiunile electorale, prevăzute cu instrucţiuni de folosire şi îndeplinire imediată, ne iau cu asalt din toate părţile. De pe benere curge laptele pasteurizat şi cu aromă ameţitoare de scorţişoară, din televizoare şi gazete ne luăm mierea, pogorîtă asupra noastră ca dintr-un corn al abundenţei. Brand-uit în culorile partidelor rămase în cursa pentru ocuparea posturilor de primar.

Trăim într-o perioadă în care promisiunile electorale, prevăzute cu instrucţiuni de folosire şi îndeplinire imediată, ne iau cu asalt din toate părţile. De pe benere curge laptele pasteurizat şi cu aromă ameţitoare de scorţişoară, din televizoare şi gazete ne luăm mierea, pogorîtă asupra noastră ca dintr-un corn al abundenţei. Brand-uit în culorile partidelor rămase în cursa pentru ocuparea posturilor de primar.

Acum, în plină expansiune capitalistă, dar întocmai ca în manualele de comunism ştiinţific, fiecăruia i se promite cu nonşalanţă bunăstarea după necesităţi. Ai nevoie de o casă? Na o casă! Vrei bani? Cu lopata? Aşteaptă, vin cu poşta! În acelaşi timp – hazlie coincidenţă – s-a deschis la Bucureşti Salonul Funerar, o expoziţie care promite confort pe lumea cealaltă şi care, cred eu, se va ţine cu siguranţă de cuvînt. În orice caz, în ceea ce ii priveşte pe expozanţi, pînă acum nu s-a întors nimeni ca să depună reclamaţie.

Pe vremuri, la începutul romantic al presei post revoluţionare, un ziar cu tiraj ameţitor chiar şi pentru perioada actuală, a consacrat un amplu reportaj unui anume “Moş Ilie”. Din vîrf de munte. Bătrînul a intrat in istoria presei scrise prim modul în care şi-a comandat la “drujbăria” din sat ditamai copîrşeul ca să-l încerce. “Înainte” adică. A dormit fără vise două nopţi în aşternutul din satin cum n-a văzut neam de neamul lui şi s-a declarat mulţumit.

Fără a fi egal