In urma cu vreo sapte ani, cunoscutul actor Al Pacino juca cu financiar interesata ardenta intr-o snoava de film care, spre ghinionul dansului, s-a luat foarte in serios, motiv pentru care avea sa fie primit cu multa indignare si fara niciun strop de clementa atat de critici, cat si de marele public. Producatorii, oportunisti, au evitat partial dezastrul financiar iminent printr-o miscare isteata de marketing: Simone (care se poate citi in mai multe feluri, printre care Simone si Sim(ulation) 1) a fost scos repede de pe marile ecrane, revizuit si revandut la un pret (mai) modest spre televiziuni.
Una peste alta, nu povestea filmului ne intereseaza aici, ci povestea spusa de film: un regizor alcoolic si recalcitrant cu care nu mai vrea sa lucreze niciun actor bun este nevoit sa o inventeze pe Simone, o actrita generata de un program de calculator, pentru a-si duce la capat ultimul proiect.
Golemul digital are un succes nebun, Simone ajungand sa fie nominalizata la Oscar. Speriat de amploarea experimentului sau, regizorul isi "omoara" creatia - crima de care ajunge sa fie acuzat in realitate. Poate, daca se incheia in aceasta nota sumbra, karma lui Simone ar fi fost alta (mai aproape de un Blade Runner, de exemplu); osmoza ieftina cu happy end-ul tipic hollywoodian i-a fost insa fatala.
Pentru anul in care a fost realizat, 2001, Simone a fost catalogat drept o drama science-fiction. La inceputul mileniului 2, din ratiuni pe care astazi nu prea le mai intelegem, tehnologia prin care intr-un film sau intr-o lume virtuala se putea simula perfect o persoana reala parea de domeniul fantasticului. Cu toate ca, de binecuvantarile tehnologiei CGI (Computer-Generated Imagery) industria cinematografica incepuse sa se bucure inca de la pelicula Westworld a lui Michael Crichton, realizata in 1973. Au urmat apoi Star Wars (1977), Terminator 1 si 2 (1984, 1991)
