Comitetul ţiganilor din Campania (Napoli) a dat publicitătii un document în care denunţă actele de rasism şi xenofobie şi lansează un apel la solidaritate şi convieţuire paşnică. La Comitetul ţiganilor din Campania (Napoli) a dat publicitătii un document în care denunţă actele de rasism şi xenofobie şi lansează un apel la solidaritate şi convieţuire paşnică.
La iniţiativa comitetului de ţigani din Campania au aderat mai multe asociaţii laice şi catolice, organizaţii compuse din italieni, dar şi romi, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile.
În document sunt condamnate evenimentele din cartierul napolitan Ponticelli, unde taberele de țigani au fost incendiate, şi se solicită investigarea cazului cu obiectivitate maximă. În acelaşi context, este contestată decizia de distrugere a taberelor fără găsirea unor soluţii alternative, încălcându-se astfel dreptul la casă, sănătate şi viaţă al ţiganilor.
Comitetul ţiganilor solicită anularea decretului ministrului Maroni conform căruia clandestinitatea e un delict; de asemenea, se consideră oportună adoptarea unor politici ,,anti-ghetou", în scopul combaterii discriminării ţiganilor. Semnatarii documentului susţin că e necesar ca politicile de integrare a romilor să fie discutate în cadrul unor întâlniri la care să participe şi reprezentanţi ai acestei comunităţi.
Centrul de greutate al documentului îl constituie cererea de recunoaştere oficială a limbii romanes de către Italia şi Uniunea Europeană, cât şi includerea ei în ,,patrimoniul umanităţii".