Exista, evident, o sumedenie de diferente ireconciliabile intre filmele care ruleaza in mod obisnuit pe ecrane si cele care intra in selectia unui festival. Numai ca de aici, din chiar miezul Festivalului International de Film Transilvania, diversitatea si valoarea peliculelor din toata lumea (mai rar americane) sar in ochi definitiv, restabilind ierarhii si oferind un tablou fierbinte, plastic si de neuitat al lumii - nu doar cinematografice - de azi.
Un puzzle ametitor de productii ale momentului (adica titluri din 2008): de la filme maghiare, daneze, islandeze, sud-coreene la cele frantuzesti, de la thriller la horror, drama si comedie neagra, de la film experimental, imagini incetinite, secvente onirice, pelicule filmate in timp real, fara taieturi de montaj, de la filme de debut la clasice ale perioadei mute acompaniate live (cum a fost filmul mut Prabusirea Casei Usher - Franta, 1928, regia Jean Epstein -, acompaniat live de Einuiea Ensemble), de la blockbustere bollywoodiene, cu megastarurile indiene ale momentului, concepute ca remake/omagiu la peliculele clasice ale istoriei filmului, la cele mai noi filme romanesti, care le sunt deocamdata mai familiare oficialilor de la Cannes decat publicului de la noi. La TIFF se pot vedea indrazneli cinematografice si mostre unice de inspiratie, umor si imaginatie nelimitata. Deschis cu excelentul scurt-metraj Fatza galbena care rade, al lui Constantin Popescu, o secventa tandra si plina de umor din viata a doi parinti romani care se caznesc, silabisind prospectul computerului, sa intre pe internet pentru a-si vedea baiatul plecat in America, la care s-a aplaudat si s-a ras cu pofta in sala, urmat de frisonantul Funny Games, al lui Haneke, in timpul caruia destui spectatori au parasit sala, festivalul a continuat in forta, cu pelicule amestecate, cum nu se poate mai diferite, dar toate neobisnuite, stranii,
