Majoritatea politicienilor prefera sa-si investeasca banii in case si terenuri, dar sunt si parlamentari si ministri care prefera sa-si incerce norocul la bursa, obtinand profituri frumoase.
Conform ultimei declaratii de avere, din ianuarie anul acesta, Verestoy Attila are 582.000 lei (circa 160.000 euro) in societati listate pe piata Rasdaq si un portofoliu pe piata Futures de 7,5 milioane lei (2 milioane euro). La acestea se adauga actiuni detinute la 34 de societati comerciale listate la Bursa de Valori Bucuresti, a caror valoare de cumparare s-a cifrat la aproximativ 64 milioane lei. Valoarea de piata a acestora a ajuns insa, conform declaratiei de avere, la 84 milioane lei (aproape 23 milioane euro). Rezulta frumoasa suma de 25 milioane euro, fara a mai pune la socoteala actiunile detinute de sotia senatorului UDMR, cifrate si ele la peste 1,5 milioane euro. Veniturile obtinute sunt si ele, evident, ametitoare. 1 milion lei din dividende de la societatile listate la BVB, 19,2 milioane din tranzactionarea actiunilor, 5,59 milioane lei de pe piata Futures. Adica aproximativ 26 milioane lei sau circa 7 milioane euro! La care se adauga cele 3,8 milioane euro rezultate din vanzarea partilor sociale detinute la Hungastro SA.
Bine se poate spune ca s-a descurcat la bursa si democrat-liberalul Vasile Blaga, chiar daca veniturile sale din aceasta activitate par insignifiante in raport cu sumele vehiculate de Verestoy Attila. Este vorba de 1,38 milioane lei castigati in 2007 din vanzarea de actiuni. Adica aproximativ 377.000 euro. Tot din tranzactionarea actiunilor, deputatul PSD Gheorghe Chiper si-a adjudecat circa 537.000 lei (aproximativ 146.000 euro), pe care i-a reinvestit in unitati de fond. Pasionat de bursa este si senatorul PD-L Cristache Radulescu, iar potrivit ultimei declaratii de avere, in intervalul noiembrie 2006-noiembrie 2007 a