Scepticii fotbalului sunt de părere că turneele finale şi-au pierdut pe drum frumuseţea şi importanţa, devenind un fel de povară pentru fotbaliştii extenuaţi de partidele fără număr jucate la echipele de club şi un motiv de dezamăgire pentru microbişti. Sursa: EVZ

E drept, ceva nu mai e la fel, dar poate că schimbarea e în altă parte. Europenele şi Mondialele sunt aceleaşi, fotbalul care se joacă între ele e altul. Drogaţi forţat cu ritmul drăcesc al întrecerilor interne şi al competiţiilor intercluburi, Euro ajunge să li se pară unora un eveniment fără vlagă, ca o cafea slabă servită de dimineaţă.

Euro purifică, nu întărâtă. Ne exorcizează după un sezon în care am fost posedaţi de demonii sacoşelor cu bani, ai jocurilor de culise şi ai sumelor ameţitoare care se învârt prin Champions League. După meciurile Elveţiei, de exemplu, toate talk-show-urile sunt plictisitoare. N-ai ce să discuţi, mai degrabă trebuie să meditezi. Imaginea lui Frei şchiopătând înlăcrimat sau cea a antrenorului Kobi Kuhn privind în gol şi întrebându-se, probabil, ce poate fi mai dureros dintre o soţie bolnavă de cancer şi un gol primit în ultimul minut ar cere-o mai degrabă pe Eugenia Vodă în rol de moderator decât pe Horia Ivanovici. Turneele finale nu sunt pentru suporteri, sunt pentru oameni, pentru oamenii care admiră fotbalul!

Dacă sunteţi dezamăgiţi de Euro, gândiţi-vă cum ar fi fost fără el. Cu obscurul Arthuro, un oarecare atacant dorit de Steaua, lăfăindu-se pe prima pagină a ziarelor de sport, cu moderatori şi invitaţi discutând ore în şir despre faptul că patronul Stelei şi Mircea Lucescu au călătorit în acelaşi avion şi cu jucători plimbaţi între două echipe ca o minge de tenis din terenul lui Federer în cel al lui Nadal. În ziarul de astăzi nu s-a scris un rând despre Gigi Becali, care a visat rezultatul meciului România - Italia, dar este pre