Cornel Ilie a câştigat în instanţă 5.000 de lei pentru că a fost trecut la categoria "rău-platnici" Un pensionar a obţinut despăgubiri morale de la BRD, întrucât ar fi fost băgat
Cornel Ilie a câştigat în instanţă 5.000 de lei pentru că a fost trecut la categoria "rău-platnici"
Un pensionar a obţinut despăgubiri morale de la BRD, întrucât ar fi fost băgat pe nedrept, ca rău-platnic, la Biroul de Credit.
Bucureşteanul Cornel Ilie a contractat în luna mai 2004 un credit de consum de la BRD. Doi ani mai târziu, el a încercat să ia un alt credit de refinanţare, la o altă bancă ce avea un comision mai bun.
El intenţiona să achite anticipat creditul de la BRD. "Atunci am constatat că nu pot lua acel credit, deoarece apăream în baza de date ca rău-platnic de categoria I, chiar dacă am achitat conştiincios, în fiecare lună, rata", ne-a povestit Cornel Ilie.
Când a vrut să vadă despre ce restanţă este vorba, a constatat că suma era de 5.400 de lei vechi (0,54 RON). Judecătoria Sectorului 6, instanţă care a analizat prima dată plângerea lui Cornel Ilie, a constatat că s-a ajuns la această situaţie după ce BRD a introdus un "comision de gestiune cont", în valoare de 18.086 de lei vechi, şi pentru plata căruia s-au luat bani din rata lunară.
"Comision impus fără acordul clientului"
Magistraţii au stabilit că BRD a decontat, "într-un mod nelegal", banii de comision din rata pensionarului, deoarece acesta a fost impus lui Cornel Ilie fără acordul lui. "Banca nu a făcut nicio dovadă că reclamantul şi-a asumat obligaţia de achitare a comisionului de gestiune cont curent. Instanţa a reţinut că o astfel de obligaţie nu a fost asumată prin contractul de credit încheiat între părţi şi nici prin vreun act adiţional la acest contract", susţin judecătorii.
Am constatat că nu pot lua alt credit, deoarece apăream în baza de date ca rău-p