Autobuzul a intrat în copac, după ce şoferului i s-a făcut rău şi-a rămas cu piciorul pe acceleraţie: nici că se putea ca viaţa să ne ofere o metaforă mai spectaculoasă pentru ce se poate întîmpla cu succesul economic prost gestionat. În momentul ăsta, economia şi-a înşurubat piciorul de podea, să împingă acceleraţia la maximum.

Autobuzul a intrat în copac, după ce şoferului i s-a făcut rău şi-a rămas cu piciorul pe acceleraţie: nici că se putea ca viaţa să ne ofere o metaforă mai spectaculoasă pentru ce se poate întîmpla cu succesul economic prost gestionat. În momentul ăsta, economia şi-a înşurubat piciorul de podea, să împingă acceleraţia la maximum. Sîntem pe podium la creşterea producţiei industriale, chestie care nu s-a mai întîmplat niciodată în viaţa celor care au mai mult de 30 de ani. Cînd ieşi în stradă te izbeşte şuvoiul de oameni cu treabă. Românii leneşi par să fi dispărut ca specie: mai ştiţi vreo fabrică unde lumea stă, aşteptînd salariul?

Eu mai ştiu: sectorul bugetar. Şi problema nu e că oamenii nu vor să muncească, problema e că nu vor să muncească de banii pe care îi dăm. Să scrii pe 20 de milioane de lei un program de 20 de milioane de euro: unde mai găseşti aşa o diferenţă între opera şi răsplata ei?

Problema asta a fost pînă de curînd rezolvată în două feluri: cu şpăgi de la firmele interesate de ăia 20 de milioane de euro şi cu indiferenţă de guvernele succesive atente (că aşa zice tot Uniunea) la deficitul bugetar. Funcţionarii de stat au rămas prost plătiţi în comparaţie cu cei de stat şi toată lumea a presupus, la fel ca la medici, că şpaga umple diferenţa.

Tocmai asta ne pune acum în centrul unui cerc vicios: dintr-un birou de la Bruxelles ne sună unul care cere programe de combatere a corupţiei, din alt birou sună a doua zi altul care e indignat de măririle de salarii la bugetari.