Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blestem tiganesc pentru alegatori

Publicat in Cancan, sâmbătă 14 iunie 2008 ·

BINECUVANTARE. Exista preoti care au binecuvantat juramantul care interzice participarea la vot Opreliste. Unii rromi se jura pe copii si familie ca nu vor merge la vot

Arpad Dobre

"Cine mai voteaza un primar in tiganimea din Sintesti, sa cada juramantu' asta in capu' lui si familia lui, copiii lui, pe nevasta, pe fii-sa, pe nepotu-su. Amin!". Asa suna un juramant sau, mai degraba, un blestem tiganesc, filmat recent in Sintesti si postat pe realitatea.net. Sigur, cetatenii de etnie rroma care au jurat, de voie sau obligati, au facut-o, pare-se, dupa tipicul obiceiurilor tiganesti. Astfel, pentru ca puterea juramantului sa se extinda pana la a saptea spita din familie, "mantra" cu care am inceput acest articol se rosteste dupa un ritual anume, in care gesturile si incantatiile pagane sunt combinate cu simbolul crestinatatii. Juruitul, adica al de-si ia angajamentul sub prestatie de cuvant de onoare, trebuie sa aiba patru degete incrucisate, doua de la stanga, doua de la dreapta, pe care le tine deasupra unui crucifix. Dupa rostirea juramantului cu putere de blestem, "spovedania" ia sfarsit prin rostirea cuvantului "Amin!". Am scris "spovedania" deoarece intregul ritual postat pe realitatea.net se petrece intr-o biserica, iar "spoveditul" isi recita angajamentul sub patrafirul unui preot. Bizar si, totodata, impotriva legii este faptul ca si preotul spune "Amin!", ceea ce califica intreaga operatiune de neparticipare la vot ca fiind binecuvantata. Or, Biserica nu are voie, legal, sa se implice in procesul electoral.

BINECUVANTARE. Exista preoti care au binecuvantat juramantul care interzice participarea la vot Opreliste. Unii rromi se jura pe copii si familie ca nu vor merge la vot

Arpad Dobre

"Cine mai voteaz

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum 33 minute
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Emilia Șercan îl acuză pe Mircea Geoană că și-a plagiat teza de doctorat, după operele a doi președinți americani

Ziare.com acum 5 ore
Mircea Geoană, actual secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, este acuzat de plagiat în teza sa de doctorat susținută în 2005 la Academia de Studii Economice (ASE). Emilia Șercan a publicat o inves

Elena Lasconi: Suntem pentru alegeri la termen. O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare sau dacă Ciolacu a fost sincer / Premierul ne-a spus că după ce va avea dialog cu toate partidele, ar putea fi încă o întâlnire în care să tragem concluziile

News.ro acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat după discuţia cu reprezentanţii Executivului, că vor vedea dacă doar s-a mimat o consultare sau dacă Marcel Ciolacu a fost sincer. Lasconi a menţionat că premierul le-a spus că după ce va avea dialog cu to

Aproape toată România, sub cod galben de caniculă. Vremea se strică de marți, când încep ploi torențiale, vijelii și grindină

Ziare.com acum 2 ore
Cea mai mare parte a țării va fi sub cod galben de caniculă, luni, 1 iulie, anunță meteorologii, care avertizează că ziua toridă va fi urmată de vijelii şi grindină în Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Marţi, 2 iulie, aproape toată țara va

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Cum răspunde Mircea Geoană după acuzațiile de plagiat: „Mă așteptam la astfel de atacuri murdare”

Adevarul acum 30 minute
Mircea Geoană a respins acuzațiile de plagiat, pe care le-a numit "atacuri murdare". Secretarul general adjunct al NATO susține că este vorba de o campanie de fake news și denigrare la adresa lui.

Lumea literară e în doliu. Ismaïl Kadaré, marele scriitor albanez, a murit la 88 de ani

Mediafax acum o ora
Ismaïl Kadaré, marele scriitor albanez, a murit la 88 de ani. A fost unul dintre puţinii autori din Albania cunoscuţi şi traduşi în întreaga lume. A murit luni, 1 iulie, la Tirana.

Români aflați în pericol în Turcia, din cauza incendiilor. Se fac evacuări din hoteluri

Ziua Constanta acum 4 ore
Situație tensionată în Grecia și Turcia, unde incendiile de vegetație au pus în pericol siguranța turiștilor, inclusiv a unor cetățeni români aflați în vacanță. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, prin intermediul misiunilor diplomati

Carburanții s-au scumpit iar! Cât va fi un litru de benzină?

Ziua Constanta acum o ora
Carburanții s-au scumpit din nou de luni, 1 iulie, ca urmare a creșterii accizei la carburanți cu 50%. Prețul benzinei a crescut cu 43 de bani pe litru, iar cel al motorinei cu 40 de bani, potrivit digi24.ro Anul trecut, Guvernul a decis să crească

O rachetă spațială chineză s-a prăbușit în flăcări după o lansare accidentală VIDEO

Ziare.com acum o ora
Racheta spaţială a unei companii private chineze, Space Pioneer, s-a prăbuşit şi a explodat în flăcări în apropierea unui oraş, duminică, 30 iunie, după ce a fost lansată accidental în timpul unui test, relatează The Guardian. Primul etaj al rachete

Vremea

București
acum

34°
lun.

21°/37°
mar.

20°/38°
mie.

18°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

15°/20°
joi

14°/25°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

21°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

15°/17°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

32°
lun.

21°/33°
mar.

18°/23°
mie.

16°/25°
joi

15°/27°