Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova jupuită

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 iunie 2008 ·

Lucrările de asfaltare a două dintre cele mai importante artere de circulaţie ale Craiovei au fost sistate din cauza suprapunerii unor proiecte, iar termenul de finalizare a celei de-a treia urmează să fie decalat până în iarnă. Celelalte străzi şi tronsoane raşchetate ar trebui asfaltate până în august 2008, numai că pe unele dintre ele constructorii lipsesc. Şantierul Craiova devine tot mai greu de suportat. După ce au avut de îndurat cea mai amplă decopertare de carosabil din istoria Băniei, craiovenii sunt obligaţi acum să accepte că tronsoane întregi din străzile distruse pentru a fi reparate sunt părăsite sau sunt „gâdilate“ pe ici, pe colo de muncitori care nu-şi găsesc de lucru. Oamenii sunt indignaţi şi spun că nu au mai văzut atâta delăsare. „Pe strada A.I. Cuza e un coşmar: au răzuit asfaltul, au lăsat numai gropi şi şanţuri de două luni şi ceva, iar muncitorii lenevesc toată ziua în jurul câte unui tractor şi tot bibilesc la nişte borduri. Dacă ar fi muncit, cred că făceau până acum trei A. I. Cuza, nu una!“, a arătat Teodor Iancu. „Ai fi zis, cum au început lucrările, că ăştia mănâncă oraşul în două-trei luni. Da’ de unde! Mai văzuşi! Câteodată nu dau cu zilele (constructorii - n.r.) pe la noi, prin Brestei. Nici nu credem că mai vine cineva. Da’ ne-au pus borduri, ce să zic!“, s-a plâns Maria Simion. Răspunzătorii din Primăria Craiova spun însă că lucrările sunt în termen şi că, după grafic, în august 2008 marile artere jupuite - A. I. Cuza, Unirii, Brestei, 1 Mai - ar trebui să arate ca în Vest.

Proiecte încălecate După cum se proiectează şi se lucrează, străzile Craiovei vor fi impracticabile multă vreme. În cazul a două dintre ele, Unirii şi 1 Mai, proiectele de modernizare a carosabilului şi trotuarelor şi de înlocuire a bordurilor s-au ciocnit exact în mijlocul investiţiei de alte proiecte, ale altor unităţi, astfel încât Primăria Craiov

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum 22 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

The King: Jannik Sinner a câștigat, în premieră, turneul de la Wimbledon. Carlos Alcaraz, fără replică în fața italianului

Adevarul acum 22 minute
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au întâlnit duminică seara în finala de la Wimbledon, o reeditare a ultimului act de la Roland Garros. Dacă spaniolul s-a impus la French Open după ce a salvat 3 mingi de meci consecutive, acum nu i-a mai mers în fa

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 9 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum o ora
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 2 ore
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 8 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

28°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

21°/34°