Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua - AS Roma!

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 14 iunie 2008 ·

Roş-albaştrii îşi vor prezenta lotul pentru sezonul viitor într-un amical de 5 stele împotriva vicecampioanei Italiei.

Conducerea Stelei a reuşit să definitiveze în proporţie de 99 la sută ultimul amical de dinaintea startului în viitoarea ediţie a Ligii I. Adversara Stelei va fi AS Roma, vicecampioana din Serie A şi cîştigătoarea Cupei Italiei în faţa lui Inter Milano.

Oficialii din Ghencea au trimis invitaţii mai multor grupări de top din Europa pentru perfectarea unui amical la finalul lunii iulie, iar romanii au răspuns afirmativ.

Meciul Steaua - AS Roma va fi prilejul în care roş-albaştrii îşi vor prezenta lotul pentru sezonul ur­mător într-un show care va avea loc pe Ghencea. Data la care este programat amicalul cu Totti şi compania nu este încă bătută în cuie, însă cum întîlnirea Vaslui - Steaua, din prima etapă a Ligii I, va fi amînată, e foarte posibil ca dis­pu­ta cu Roma să aibă loc în jurul da­tei de 23 iulie.

Confruntarea cu echipa antre­na­tă de Luciano Spalleti va fi ul­ti­mul test adevărat al Stelei înaintea celor două meciuri cruciale din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. A­cestea se vor juca pe 12/13 şi 26-27 august.

Programul Stelei în iulie şi în august

Între 9 şi 19 iulie va desfăşura un stagiu de pregătire în Austria, cu 4 meciuri amicale

Pe 23 sau 24 iulie va avea loc amicalul cu AS Roma, în Ghencea

Pe 30 iulie e posibil să fie reprogramat meciul din prima etapă cu FC Vaslui

Pe 1 august are loc tragerea la sorţi pentru turul 3 preliminar al Ligii Campionilor

Pe 3 august, Steaua - FC Braşov (etapa a II-a)

Pe 9 august, Poli Iaşi - Steaua (etapa a III-a)

Pe 12/13 august, meciul tur din barajul pentru Champions League

Pe 16 august, Steaua - FC Argeş (etapa a IV-a)

Pe 23 august, Gloria Bistriţa - Steaua (etapa a V-a)

Pe 26/27 augus

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 5 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

GALERIE FOTO Așa arată echipamentele în care vor evolua FCSB și CFR Cluj în Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Start de sezon! și își dispută în această seară , de la 22:00, pe Stadionul Steaua. Cele două echipe vor evolua la acest meci cu al treilea rând de echipamente pregătit pentru acest sezon. Galben neon a fost utilizat pentru numerele și numele de pe

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum o ora
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°