Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurte ştiri

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 iunie 2008 ·

CSM continuă colaborarea cu gorjenii

CSM Râmnicu Vâlcea şi Pandurii Târgu Jiu vor colabora şi în ediţia viitoare a campionatului, gruparea gorjeană urmând să o ajute pe cea din Zăvoi cu fotbalişti. „Conducătorii echipei din Târgu Jiu sunt oameni de caracter şi ne-au promis ajutorul. În perioada următoare le vom spune numele fotbaliştilor pe care îi dorim pentru campionatul viitor“, a precizat Florin Verigeanu, directorul general al CS Municipal. Formaţia vâlceană şi-ar dori să prelungească împrumuturile lui Nemanja Vidakovic, Marin Vătavu şi Yuri Tsyhalko. În plus, CSM se interesează de sârbul Kutlacek, de la Jiul Rovinari, „satelit“ al pandurilor. În perioada 24-28 iunie, în Zăvoi va avea loc o selecţie la care vor participa fotbalişti din toate colţurile ţării, dar şi din America de Sud, Germania şi Austria. Doi dintre jucătorii din campionatul trecut, Alexandru Vlad şi Tomas Labun, au şanse mici să continue la CSM Vâlcea. Primul, împrumutat de la FC Transilvania, costă 30.000 de euro, în timp ce pentru Labun FC Kosice cere 50.000 de euro. „Nu ne permitem aceste sume. Deşi Vlad este un jucător de viitor, cred că nici el nu va rămâne în Zăvoi“, a adăugat Verigeanu.

Cupa Ligii se decide la Işalniţa

Pe terenul de la Işalniţa, se dispută astăzi finala Cupei Ligii Dolj, competiţie de palmares în care au fost angrenate echipele din campionat care nu au prins play-off-ul. În ultimul act au ajuns Progresul Băileşti şi CS Apa Craiova, care, în semifinale, au trecut de Progresul Segarcea (scor 4-3), respectiv Recolta Ostroveni (2-1). Cele două formaţii se vor duela de la ora 11.00, arbitrii acestei partide fiind Adrian Chilafu (central), Mirel Popescu şi Pompiliu Barbu (asistenţi). Ultimul meci al sezonului în Dolj va avea loc joi, când este programată finala Cupei României, de la ora 18.00, pe stadionul „Electroputere“ întâlnindu-se campioana CS Promet

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România se topește la 40 de grade Celsius. Cod galben de caniculă lovește în toată țara

Ziare.com acum o ora
Meteorologii au emis o nouă avertizare de caniculă, valabilă în toată țara, de duminică, 30 iunie, până luni, 1 iulie a.c. Temperaturile vor ajunge la 40C. Conform ANM, în Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală

VIDEO Mesaj al tricolorilor pentru absolvenţii de liceu: Să luaţi note mari la Bacalaureat

Mediafax acum 2 ore
„Pentru o parte din tinerii noştri suporteri urmează cel mai important examen de până acum: Bacalaureatul, aşa că vă urăm mult succes, să fiţi inspiraţi şi să luaţi note cât mai mari”, a transmis Nicolae Stanciu, într-un mesaj video postat pe pagina

Parașutist grav rănit după ce a căzut pe pista Aerodromului Clinceni. A fost solicitat elicopterul SMURD

Ziare.com acum o ora
Pompierii au intervenit de urgență, duminică, 30 iunie, pe, pe pista Aerodromului Clinceni, după ce un parașutist a ratat aterizarea. A fost solicitat elicopterul SMURD, iar victima a fost transportată la Spitalul Floreasca din Capitală. "Evenimentu

Castelul Balmoral, unde a murit regina Elizabeth II, se deschide pentru public pentru prima dată luni/ FOTO

News.ro acum 54 minute
Castelul Balmoral din Scoţia, care a fost una dintre reşedinţele preferate ale reginei Elizebeth II, unde a murit în 2022, îşi va deschide porţile pentru public începând de luni, 1 iulie. Acesta va rămâne deschis până la 4 august. Aceasta este prima

Momente speciale pentru fanii României la Munchen, înaintea partidei cu Olanda

Mediafax acum 58 minute
FRF notează că România revine în oraşul unde a debutat cu o victorie la Euro 2024 (3-0 cu Ucraina), de data asta pentru optimea de finală împotriva Ţărilor de Jos. Meciul e programat marţi, de la ora locală 18:00. Înaintea partidei, fanii tricolori

Peste 134.000 de candidaţi susţin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului. Proba începe la ora 9.00

Mediafax acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi susţin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la Limba şi literatura română. Potrivit Ministerului Educaţiei, în ţară sunt organizate 477 centre de axamen.

Biden se întâlneşte cu familia la Camp David pentru a discuta despre viitorul campaniei sale de realegere după dezbaterea dezastruoasă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Joe Biden este aşteptat să discute despre viitorul campaniei sale de realegere cu familia sa la Camp David, duminică, după o dezbatere televizată la nivel naţional care i-a îngrijorat pe mulţi colegi democraţi cu privire la capacitatea

Încep probele scrise la Bacalaureat. Ce se întâmplă cu elevii care obțin media generală 5,99

Ziare.com acum 2 ore
Absolvenții de liceu vor susține, luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba și Literatura Română. Conform Ministerului Educației, candidații care au susținut toate probele examenului de Bacalaureat și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre probele

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum 6 ore
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski și-a reînnoit apelul pentru arme cu rază lungă de acțiune

Press Alert acum 4 ore
< p> Președintele ucrainean Volodimir Zelensk și-a reînnoit apelul pentru mai multe arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis șapte persoane, inclusiv doi copii, scrie BBC. Atacul rusesc asupra orașului Viln

Vremea

București
acum

34°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

32°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

34°
dum.

22°/34°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

30°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°