La mijlocul acestei saptamini, a circulat zvonul ca Gheorghe Tadici, sau Dumitru Musi ar putea sa-i ia locul lui Paraschiv pe banca tehnica a echipei HC Dunarea. Conducerea clubului brailean considera ca sint doar simple zvonuri si ca Liviu Paraschiv, actualul antrenor, isi va duce mandatul pina la capat.
"Nu stiu cine a lansat aceste zvonuri, Dunarea il are antrenor pe Liviu Paraschiv. Este adevarat ca nationala a fost o saptamina la Braila, insa noi nu am purtat nici o discutie cu Tadici sau Musi. Pai, ca sa-l aducem pe Tadici, ar trebui sa mai transferam 7-8 jucatoare de 24 de carate, ceea ce este, practic, imposibil. Despre celalalt antrenor de la nationala stiu ca in proportie de 90% s-a inteles cu principalul finantator al Tomisului, Gheorghe Slabu, sa preia echipa constanteana. Noi mizam in continuare pe Liviu Paraschiv, iar obiectivul nostru cel mai important este acela de a ne asigura ca sezonul urmator nu ne va prinde descoperiti la nici un capitol", a declarat Vasile Puiu, directorul executiv al HC Dunarea.
Pleaca Oana Chitacu, revin Lupu si Moroianu
In aceste zile, conducerea clubului brailean duce tratative cu Oltchim pentru prelungirea contractului cu Janina Luca.
Luca si Chitacu au fost cedate de formatia campioana pe doi ani, iar in aceasta vara contractul a expirat. Conducatorii echipei HC Dunarea vor sa o mentina in lot pe Janina Luca, insa nu si pe Oana Chitacu.
"Sintem in discutii cu Oltchim pentru prelungirea contractului interului Janina Luca si sper sa reusim in demersurile pe care le facem. Chitacu nu prea a jucat la noi si pentru ca pe postul ei avem mai multe solutii, o vom lasa sa plece. Este posibil ca in aceasta vara sa revina in lotul nostru Lupu si Moroianu, jucatoare pe care le-am imprumutat la echipe din Divizia A", a precizat Gheorghe Bunea Stancu, presedi