România a remizat cu Italia, scor 1-1, şi păstrează şanse de calificare în sferturile de finală de la Campionatul European. După ce a obţinut un egal cu Franţa, vicecampioana lumii, România a fost la un pas de o victorie contra Italiei, deţinătoarea titlului mondial. Starul Adrian Mutu a fost înger şi demon pentru echipa naţională. „Decarul“ formaţiei lui Piţurcă a deschis scorul, în minutul 55, speculând abil eroarea fundaşului Zambrotta, dar a ratat un penalty, acordat cu largheţe de arbitrul norvegian Tom Henning, la intervenţia lui Panucci asupra lui Daniel Niculae (minutul 81). Sursa: EPASursa: Octavian Cocoloş
1 /.
Mai mult, brigada nordică le-a anulat peninsularilor un gol valabil marcat de Luca Toni.
După meciul de aseară, putem spune că le-am arătat italienilor „Pisica“, ţinând cont de faptul că Bogdan Lobonţ a făcut minuni în poarta României. Tricolorii vor înfrunta marţi Olanda (care a învins aseară Franţa cu 4-1), de la ora 21.45, la Berna, într-un meci decisiv pentru calificarea în „sferturi“.
Împinşi de la spate de 14.000 de români, tricolorii au folosit aceeaşi tactică din primul joc: au stat la cutie şi au căutat să surprindă pe contraatac.
> După cel mai urât meci de la Euro, contra Franţei, România a reuşit ieri cea mai frumoasă partidă a turneului final, împotriva Italiei.
> Dorin Goian a încasat al doilea „galben“ la Euro şi va lipsi cu Olanda.
> Primul şut pe poartă al României la turneul final l-a expediat Mutu, în minutul 15. Scăpat singur cu Buffon, atacantul tricolorilor a fost blocat de italian.
> România a mai ameninţat poarta Italiei prin şuturi de la distanţă, expediate din lovituri libere. În minutul 18, Tamaş l-a speriat pe Buffon cu o „bombă“ de la mare distanţă, pentru ca, două minute mai apoi, Chivu să şuteze în forţă. Balonul, deviat de