Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizia, cu Olanda! (VIDEO)

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 14 iunie 2008 ·

Romania a terminat la egalitate si al doilea sau meci de la Euro, de aceasta data in compania campioanei mondiale, Italia. Daca pentru noi rezultatul e unul care ne mentine in cursa, pentru italieni poate insemna, aproape sigur, eliminarea, situatia lui Del Piero & Co. depinzand si de rezultatul celui de-al doilea meci de aseara, Olanda – Franta. Piturca a facut doua modificari fata de echipa folosita la debutul cu Franta, Petre in locul lui Nicolita si Codrea in locul lui Cocis, in rest titularii fiind Lobont, Contra, Tamas, Goian, Rat, Chivu, Radoi, Mutu si Daniel Niculae.

Prima repriza a jocului a avut cam tot ceea ce lipsise meciului nostru cu Franta, adica ritm, incrancenare, forta, multe ocazii de ambele parti, suturi la si pe poarta. Prim-solista a fost Italia, care a tocat pur si simplu apararea noastra cu jocul pe flancuri, acolo unde Petre si Rat au fost mai mereu depasiti. Campioana mondiala a avut multe ocazii, dar Lobont a fost in zi buna, iar fundasii centrali Goian si Tamas au respins si ei cat au putut din ploaia de centrari care a curs mereu spre Luca Toni. Din fericire, nici noi nu am stat cu mainile in san, iar Mutu, Tamas sau Chivu (bara) au avut si ei ocazii formidabile de a deschide scorul. Din pacate, repriza a consemnat si o grava accidentare a lui Mirel Radoi, care s-a lovit de coechipierul sau, Rat, si a suferit (la primul diagnostic, unul neoficial), o fractura de pomete, fiind inlocuit la mijlocul reprizei de Dica. 45 de minute foarte alerte si un 0-0 care ne mentinea in lupta.

Repriza secunda a inceput fantastic pentru noi, caci Mutu a marcat primul, in minutul 55, beneficiind si de o eroare defensiva a lui Zambrotta. Fericirea noastra a durat doar doua minute, caci Panucci a egalat imediat dupa un corner si un luft nepermis al lui Tamas. Era minutul 57 si scorul devenise 1-1. Meciul a ramas la fel de alert, la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum o ora
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum 30 minute
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 14 minute
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 9 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum 7 ore
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 6 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 8 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°