La aromanii din Cogealac

Cu turmele la porneala

Mihai Gherase, aroman farserot din neamul ciobanilor din Pind, de la Metovo, sta pe marginea patului, cu mainile pe genunchi, si povesteste o scena pe care nu poate sa o uite. Avea 11 ani cand tatal lui i-a dat in grija turma de trei sute de oi pe care a pornit-o, din ocolul larg al casei lor bogate, din Caliacra (azi Bulgaria), spre Dunare. Plecau in Romania. In tara. Cu el au mai plecat inca patru turme mari, ale verilor lui, conduse de un pacurar batran. Drumul turmei a durat trei luni. Au pornit, au pascut oile pe campiile cu iarba grasa, s-au oprit, au pus stana, au muls oile, au facut branza, au pus pirostriile si ceaunele purtate de magari, au facut mamaligi mari cat roata carului, au mancat si s-au saturat, apoi au sezut si au plans. Micul Mihai Gherase a zis din cimpoi doine tanguioase, care se terminau cu tipat prelung, iesit din burduful strans la pieptul sau slab de copil. In ele erau si nostalgia dupa o tara nevazuta si necunoscuta inca, tara mama, Romania, dar si revolta impotriva soartei vitrege, de neam mereu prigonit si calator. Apoi au ridicat stana, au vandut prisosul de branza in targurile de prin sate si au pus iarasi turmele la porneala. Au trecut Dunarea pe plute lungi de lemn, iar oile s-au speriat cand au simtit leganarea apei sub picioare. Si-au pus capetele in jos, s-au strans unele in altele si au stat asa, pana au ajuns pe malul celalalt. Toamna i-a prins in campia aurie a Baraganului, iar primele brume in Dobrogea, acolo unde statul roman le promisese pamanturi. Intr-un sat cu cateva bordeie de lut, Ceamurlia, au ridicat si ei colibe acoperite cu stuf. Drept mobila, patru pari, peste ei o leasa de scanduri, deasupra cativa saci indesati cu paie, si patul era gata. Iarna putea sa vina! La Caliacra lasasera casele mari si ocoalele largi, cu grajduri si acareturi, cu pam