În tentativa de a înţelege o epocă, reporterii EVZ au parcurs drumul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. De data asta, în sens invers. În iunie 1990, filele dicţionarelor s-au deschis docil la litera „M“ şi au primit un nou cuvânt care avea să facă mare carieră în spaţiul public românesc postdecembrist: Mineriada. Drumul spre Petroşani ascunde o frumuseţe aproape sălbatică. Libertatea e înspăimântătoare, nu poţi să nu remarci asta. Sursa: AP
1 /.
Simptomatic, indicatoarele rutiere apar doar atunci când tu însuţi te-ai convins deja că drumul ales este cel corect. Confirmările tardive mai au oare vreun sens? Oraşul Petroşani ne întâmpină cu câteva reprize de ploaie şi cu o surpriză: aparent, nimeni nu se pune de acord cu privire la locul gării. Gara e una dintre cele mai vechi construcţii din oraş, dată în folosinţă din 1870, odată cu linia ferată Petroşani-Simeria. Nimeni din „vechea gardă“ care a văzut în 1990 detaşamentele muncitoreşti trimise la Bucureşti nu mai lucrează aici.
Un peisaj dezolant
Oamenii sunt mai degrabă circumspecţi, ferindu-se să vorbească prea mult, argumentul principal fiind des invocatul „nu eram aici pe atunci, am venit după aia în Petroşani“. Peisajul e dezolant. O garnitură de tren este trasă la linia doi, pasarela care traversează liniile mai scârţâie sub paşii ocazionali ai unor trecători grăbiţi, iar vreo două persoane au adormit aproape pe băncile gării în aşteptarea unui tren banal, acceleratul 1824. Acum 18 ani, ruta lui ar fi trezit imediat suspiciuni: Petroşani - Bucureşti Nord. Locul nu mai are nimic din fervoarea zilelor de odinioară. Suntem în iunie 2008 într-o gară provincială, amorţită în propria plictiseală, deloc apăsată de amintirile pe care aparent doar capătul bucureştean al rutei de odinioară le mai reţine.
Oamenii vor să uite
Exploatarea minieră Livezeni se
