Mutu a fost vineri îngerul şi demonul poporului român. Sursa: Octavian Cocoloş

De acolo, de sus, din ultimul rând, se vede cel mai bine. Nu mai avem în faţă „cocoşii“ moleşiţi care n-au pus suflet nici la „Marseilleza“. Pe jumătate de stadion se întinde galeria campioanei mondiale. „Po-po-po-po Siamo campioni del mondo“. Şi tună fraza asta, o urlă, o fac să sune înspăimântător, parcă am vedea ritualul rugbyştilor neozeelandezi. De pe teren, Ştefan Lecca, „teamspeakerul“ nostru, avertizează: „E groasă cu ăştia!“. Şi piepturile de sub tricourile galbene se umflă: „Româniaaaaa, Româniaaaaaaaaa, ole, ole, ole!“. Fanii tricolorilor, oameni veniţi din toată Europa, oameni care ţin economia noastră prăpădită în spate, făcând toate muncile pe care ei, occidentalii, nu mai au chef să le facă, fanii tricolorilor, oamenii aceştia veniţi din ţară să strige minute în şir „Mândru că sunt român“ cântă imnul nostru, îl aplaudă pe al italienilor, sunt galbeni şi frumoşi şi nebuni.

Raţ şi Rădoi, ouăle de Paşte

De acolo de sus, din ultimul rând, se vede cel mai bine. Mutu are chef de joc, a aflat că s-ar putea să nu mai dea niciun eurocent londonezilor de la Chelsea şi asta îi dă aripi. De înger, de demon, dar asta vom afla mai târziu. Intră în careu chiar pe banda galbenă din stadion şi Buffon ne boxează dorinţele de mărire. E clar: n-o să facem „cantenaccio“ chiar cu italienii. Raţ şi Rădoi se ciocnesc sonor de parcă ar fi două ouă de Paşte teleghidate de o mână criminală. Mirel e pe targă, tribuna îi strigă să fie puternic. Intră Dică, e lent cum e el mereu, lent ca un gestionar de aprozar din anii ’80. Nu aleargă, nu-i place, dar ce pase dă! Departe, în celălalt colţ al terenului, Lobonţ face minuni. Pauza se furişează pe nevă zute, ca întunericul în serile de iarnă.

Partea întunecată

Reîncepe. Noi cu „Pe ei, pe ei, pe