Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajări în publicitate

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 16 iunie 2008 ·

Compania de publicitate Elevate Media angajează agenţi de logistică şi agenţi media de dezvoltare, pentru Bucureşti.

Dacă vrei să obţii una dintre aceste slujbe trebuie să cunoşti foarte bine Capitala şi să-ţi placă munca de teren. „Căutăm persoane active, adaptabile, serioase, motivate şi dornice să facă parte din echipa noastră“, spune Cătălina Murariu, brand managerul companiei Elevate Media. Pentru a obţine un job de agent de logistică, trebuie să ai şi abilităţi tehnice foarte bune (de exemplu, să ştii cum să montezi rame pentru tablourile publicitare din lifturi) şi, preferabil, o bună condiţie fizică (vei avea de mers destul prin Bucureşti). Un agent de logistică monitorizează campaniile publicitare şi are multe activităţi de curierat. Pentru agenţii media de dezvoltare se preferă persoanele mature, cu putere de convingere şi care ştiu să comunice.

Programul de lucru este de 8 ore, zilnic, între 9.00 şi 17.00. Având în vedere natura activităţii (munca de teren, termene-limită) programul are o marjă de flexibilitate. Posturile sunt disponibile pentru Bucureşti, dar cu posibile deplasări în afara oraşului. Pe lângă salariu, firma acoperă cheltuielile de transport şi de training. Dacă te interesează unul dintre aceste joburi, trimite un CV şi o scrisoare de intenţie la cosmin@elevate.ro sau la numărul de fax 031.810.52.87, cu specificaţia „aplicaţie“ (pentru postul dorit). Detalii la 021.252.86.86 sau www.elevate.ro.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 17 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
MIRON MUŞATA şi VOINESCU-COTOI SEVER, titulari ai Autorizaţiei de Construire nr. 70/25.10.2025, având ca scop „Construire casă de vacanţă D+P”, anunţă începerea lucrărilor la imobilul din sat Bran, com. Bran, str. Clincea nr. 60A, CF 110778. *** Sub

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 8 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum 6 ore
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

Harvard este o „glumă”, unde se predă „ura și prostia”, acuză Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituția de învățământ de elită i-a respins cererile, relatează DPA, conform Agerpres. „Harvard este o glumă, învață ura și prostia și nu ar mai trebui

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum 6 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN: „Mi-e frică la modul real”. Ce l-a deranjat pe prim-vicepreședintele PNL

Libertatea acum 3 ore
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a anunțat miercuri, 16 aprilie, că a inițiat o acțiune în instanță împotriva Ministerului Apărării Naționale prin care a contestat autorizația de construire a unui hotel cu circuit închi

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum 7 ore
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum 12 ore
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 12 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Motivul morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Poliția chineză a elucidat MISTERUL!

Cancan acum 6 ore
S-a aflat cauza morții fotbalistului Aaron Boupendza! De ce s-a stins din viață fostul jucător al Rapidului, de fapt? Poliția chineză a elucidat misterul! Iată ce au transmis autoritățile prin intermediul unui comunicat! Vă prezentăm cele mai noi in

Vremea

București
acum

joi

8°/25°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

6°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/27°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/17°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/21°