Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii nimănui

Publicat in GAZETA de SUD, luni 16 iunie 2008 ·

Zeci de copii abandonaţi din Olt nu pot fi daţi spre adopţie din cauza nepăsării părinţilor. Aceştia nu vor să mai audă de micuţii cărora le-au dat viaţă şi nu fac nici măcar efortul de a se prezenta în faţa instanţei de judecată pentru a-şi da acordul în vederea adopţiei. OLT. Doar cinci copii din judeţul Olt au fost adoptaţi de la începutul anului, în condiţiile în care 19 familii sunt pe listele de aşteptare ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Un motiv pentru care numărul micuţilor adoptaţi este extrem de mic în comparaţie cu al celor părăsiţi este acela că familiile care vor să ia un copil preferă nou-născuţi sau bebeluşi de cel mult un an şi nici nu vor să audă de copii cu handicap sau de etnie romă. Aceştia din urmă nu au altă soartă decât să crească într-un centru de plasament sau într-o căsuţă de tip familial, fără să cunoască vreodată dragostea unui cămin adevărat.

Foarte puţini copii, reintegraţi în familie În permanenţă, la DGASPC Olt, lista familiilor care doresc să adopte un copil este cu mult mai lungă decât cea a micuţilor daţi spre adopţie. Asta, în condiţiile în care sute de copii se află în grija statului, iar părinţii nici măcar nu vor să mai ştie de ei. Unii sunt plecaţi în străinătate, alţii şi-au pierdut urma prin ţară, fără să se gândească măcar o clipă la odraslele părăsite. Dacă o parte din părinţi au făcut măcar efortul să se prezinte în faţa instanţelor de judecată pentru a-şi da acordul în vederea adopţiei, alţii sunt de negăsit, astfel că zeci de copii din judeţul Olt, care ar putea duce o viaţă mai bună într-o familie, nu pot fi trecuţi pe lista celor adoptabili. Este greu de înţeles cum o mamă care a dat naştere unui copil nu îşi asumă nici măcar o responsabilitate minimă, aceea de

a-şi da acceptul pentru ca micuţul să trăiască în sânul unei familii. „Sunt foarte mulţi copii aband

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 20 minute
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 50 minute
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 55 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO Selly, după incidentele de la „Beach, Please”: „Asta e muzica pe care o ascultă copiii voştri! Eu n-aş vrea să trăiesc într-o ţară în care revine cenzura!”

HotNews acum 44 minute
Selly, pe numele său real Andrei Șelaru, co-organizator al Festivalului „Beach, Please!”, răspunde acuzațiilor din spaţiul public privind promovarea, la acest eveniment, a consumului de droguri şi a muzicii cu versuri violente sau sexuale: „Muzica h

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 2 ore
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, judecat pentru tentativă de omor cu maceta. Măsură educativă, nu închisoare

Ziua Constanta acum o ora
Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, Robert Florin Nica, a fost judecat de Tribunalul Prahova pentru tentativă la omor, instanța de fond aplicându-i inculpatului o măsură educativă neprivativă de libertate. Fiul fostului lider al clanului Sp

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°