Este când Pierre Frochard din „Cele două orfeline“, când mecanicul din „Cânta maică-mea în far“ când Claudio din „Măsură pentru măsură“. Este Adrian Andone, actorul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“. Nu a visat, copil fiind, că va deveni actor. Nu şi-a dorit cu ardoare să facă acest lucru decât mult mai târziu. „Dacă aş fi pus să o iau de la capăt, m-aş apuca de teatru mult mai devreme, de la zece ani. Eu m-am aplecat asupra acestei arte în al doisprezecelea ceas, dar bine că am făcut-o“, precizează actorul de astăzi al Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova. Ideea de a face teatru i-a venit prin clasa a XI-a, când un coleg, care făcea teatru de amatori, i-a sugerat acest lucru. „Mă tot bătea la cap să fac teatru. Mi-l dădea exemplu pe fratele meu, care reuşise să intre la teatru de prima dată. Mi-a spus că, dacă el o poate face, la fel de bine îmi poate ieşi şi mie. Nu l-am luat în seamă mult timp, până când, într-una din zile, cred că la un an de la prima discuţie legată de teatru, am acceptat să merg la una dintre repetiţiile teatrului de amatori unde activa el. Mi s-a dat să citesc o poezie. Am citit-o prost. Mi s-a cerut s-o recitesc, ca apoi să mă trezesc cu aşa-zisul rol principal pe cap. Aveam cele mai multe poezii de recitat, în jurul lor desfăşurându-se întreaga acţiune a spectacolului“, povesteşte Adrian Andone.

Drumul spre succes Microbul fusese contractat. Tânărul Adrian Andone şi-a canalizat întreaga atenţie în acel sens. Îşi dorea să devină actor. Vreme de doi ani a încercat să treacă examenul de admitere, în condiţiile unei concurenţe acerbe. S-a angajat ca muncitor necalificat. „Purtam nişte antifoane care îmi permiteau să repet în gând. Lucram noaptea ore suplimentare, ca să pot repeta. Aşa că în timp ajunsesem să depăşesc cu mult numărul orelor prevăzute la acea vreme de Codul Muncii. Ajunsesem să fiu refuzat să rămân de după ser