Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concurs de tras cu arcul

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 16 iunie 2008 ·

Circa şaizeci de sportivi şi-au demonstrat îndemânarea în mânuirea arcului din lemn şi fără sistem de ochire, în cadrul primei competiţii oficiale de tir cu arcul tradiţional din România, care a avut loc la Oradea.

Ploaia care părea să curgă fără încetare vinerea trecută le-a dat organizatorilor fiori reci pe şira spinării. Ziua de sâmbătă le-a adus celor aproximativ 60 de concurenţi din toată ţara temperaturi de 20-22 de grade Celsius şi un cer senin.

„Este prima ediţie a unei competiţii oficiale desfăşurate în România în care am introdus şi proba de arc tradiţional. Nicăieri până la Oradea nu am întâlnit atât de multe solicitări pentru această categorie de concurs. Aici am avut vreo 30-40 de sportivi“, a declarat Adriana Hoppe, antrenor federal şi reprezentantul Federaţiei Române de Tir cu Arcul.

Pe lângă categoria „arc tradiţional“, sportivii au trebuit să-şi demonstreze abilităţile de buni ţintaşi şi la categoriile „arc olimpic“, cu sistem de ochire simplu şi „arc compound“, cu sistem antirecul. Deşi nu pare un sport epuizant, tirul cu arcul nu e un sport la-ndemâna oricui. „Efectiv, mintea ţi se goleşte total. Îţi este solicitată atât de mult atenţia încât nu te mai poţi gândi la nimic. Ajungi să vizualizezi săgeata în drumul ei spre centrul ţintei. După două ore de antrenament, mi se pare că găsesc mult mai repede soluţii pentru rezolvarea problemelor cotidiene“, a explicat Mircea Stroe, preşedintele clubului „Red Point“ Oradea, organizatorul competiţiei.

La 5 ani, competitor

Sportul cu săgeţi şi-a găsit adepţi şi în rândul copiilor. Kriste Hunor are 5 ani şi a fost cel mai mic participant la competiţia de la Oradea. „Sunt pasionat de vreo doi ani de tirul cu arcul. Îmi place şi consider că este un sport care impune multă disciplină unei persoane. De mic, l-am luat pe puşti peste tot cu mine, la to

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cauza morții actriței americane Michelle Trachtenberg a fost dezvăluită oficial

HotNews acum o ora
Actriţa americană de televiziune Michelle Trachtenberg, în vârstă de 39 de ani, a fost găsită fără suflare, în luna februarie, în apartamentul său din Manhattan. Trachtenberg făcuse recent un transplant de ficat, potrivit NBC News, însă cauza morţii

Ucraina - Trei morţi şi cel puţin 28 de răniţi în atacuri ruseşti asupra Dnipro

News.ro acum o ora
Atacturile ruseşti au ucis trei persoane şi au rănit cel puţin 28, inclusiv patru copii, în noaptea de miercuri spre joi, la Dnipro, în estul Ucrainei, a anunţat Serviciul de urgenţă de stat. "Ruşii au ucis un copil mic la Dnipro", a declarat Lisak,

Joia Mare din Săptămâna Patimilor sau Joia Neagră. Ce n-ar trebui să faci în această zi

Adevarul acum 29 minute
Joia ce Mare, Joia Patimilor, Joia Neagră sau Joimăriţa, cum mai este cunoscută, este ziua în care Mântuitorul lumii, IIsus Hristos, a fost judecat, bătut și osândit la moarte prin răstignire. Gospodinele vopsesc ouă, iar cei care dorm sunt consider

Israelul a transformat 30% din teritoriul Fâşiei Gaza într-o zonă-tampon

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat miercuri că a transformat 30% din teritoriul palestinian din Fâşia Gaza într-o zonă-tampon, unde îşi continuă neîncetat ofensiva devastatoare şi mortală. Israelul a interzis, de asemenea, intrarea ajutoarelor umanitare în

California contestă în instanţă tarifele lui Donald Trump: „Este nesăbuinţă. Acest tip distruge economia Statelor Unite”

Libertatea acum 20 minute
California a contestat, miercuri, în instanţă tarifele vamale ale lui Donald Trump, statul condus de democraţi considerând că preşedintele american nu le poate institui fără aprobarea Congresului, informează AFP.

Informări publice - 17 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
MIRON MUŞATA şi VOINESCU-COTOI SEVER, titulari ai Autorizaţiei de Construire nr. 70/25.10.2025, având ca scop „Construire casă de vacanţă D+P”, anunţă începerea lucrărilor la imobilul din sat Bran, com. Bran, str. Clincea nr. 60A, CF 110778. *** Sub

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN: „Mi-e frică la modul real”. Ce l-a deranjat pe prim-vicepreședintele PNL

Libertatea acum 6 ore
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a anunțat miercuri, 16 aprilie, că a inițiat o acțiune în instanță împotriva Ministerului Apărării Naționale prin care a contestat autorizația de construire a unui hotel cu circuit închi

Liga Campionilor: Inter Milano a trecut de Bayern Munchen şi s-a calificat în semifinale

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Inter Milano s-a calificat miercuri seara în semifinalele Ligii Campionilor după ce a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia germană Bayern Munchen. Bavarezii au venit la Milano să învingă şi să recupereze dif

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum 9 ore
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

Vremea

București
acum

joi

8°/25°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

9°/14°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/27°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/17°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/21°