Pentru prima oară în istoria de şapte decenii a întrecerii, Turul Ciclist al României şi desemnat cîştigătorii la Constanţa! După şapte zile de competiţie, timp în care au fost parcurşi 1.172 km ai traseului ce a trecut prin 12 judeţe, participanţii la “Mica Buclă” au sosit, sîmbătă, în oraşul de la ţărmul mării, punctul final al ediţiei din acest an. Caravana a fost aşteptată de iubitorii ciclismului în faţa Sălii Sporturilor, unde, în aplauzele celor prezenţi, pe podium au urcat cei mai buni rutierii ai celei de-a 45-a ediţii a Turului ciclist al României. Cei care au urcat primii pe podium au fost cîştigătorii ultimei etape a Turului României, desfăşurată pe traseul Brăila - Giurgeni - Hârşova - Constanţa, cu o lungime de 175 km, la finalul căreia s-a impus italianul Manolo Zanella, cronometrat cu timpul de 4 ore, 8 minute şi 5 secunde. Acesta a fost urmat de coechipierul său Alex Buttazzoni, sosit în acelaşi timp cu învingătorul şi de un alt coechipier, Giampolo Biolo (4:08:35). Tricolul alb al celui mai bun rutier în clasamentul pe puncte, a fost cîştigat de italianul David D’Angelo, iar tricoul roşu, al sprinterilor, i-a revenit italianului Manolo Zanella. Tricoul verde, al căţărătorilor, a fost adjudecat de ungurul Rida Cador (P-Nivo Betonexpressz), cel care la final a primit şi cel mai important tricou al competiţiei, cel galben, după ce i-a devansat pe olandezul Sander Oostlander (Asito Cycling Team) şi pe bulgarul Svetoslav Tanliev (Hemus 1896). “A fost o competiţie foarte bună pentru mine. Cred că am reuşit să mă desprind ca învingător în etapa de pe Transfăgărăşan, unde am cîştigat un avans suficient de mare. Echipa m-a ajutat apoi să îmi păstrez tricoul galben”, a spus Cador. Sportivul ungur a primit 2.705 euro, în timp ce ceilalţi ocupanţi ai podiumului au fost recompensaţi cu cîte 1.349 euro, respectiv 674 euro. În clasamentul pe echipe s-a impu