Vestea cea mai scumpă de săptămâna trecută a fost, fără îndoială, anunţarea celei mai noi emisiuni de bonduri. Eurobonduri. România a solicitat pieţei internaţionale de capital un împrumut de 750 de milioane de euro şi în numai câteva ore a primit oferte de 1,3 miliarde de euro de la 60 de investitori. Sună simplu, nu-i aşa? Ei bine, nu-i aşa. Măcar pentru faptul că tatonarea pieţei pentru acest împrumut a început în ianuarie, iar materializarea împrumutului s-a întâmplat abia pe 12 iunie. Este o chestiune de luni. Şi totuşi, probabil, este un împrumut scump.
În primul rând, ce sunt eurobondurile? Potrivit definiţiei, eurobondul este o obligaţiune internaţională denominată într-o monedă, alta decât cea a ţării care o emite. În cazul de faţă, denominată în altceva decât leu.
Ce a apucat-o pe România să se împrumute? Răspunsul este simplu. Are nevoie de bani. De ce? Din două motive. Principalul este pentru că executivul cheltuieşte mai mult decât încasează. Şi creează deficit bugetar. Acesta s-a ridicat anul trecut la 2,5% din PIB (aproape trei miliarde de euro), în 2008 estimările sunt pentru 2,9% din PIB, iar în 2009, pentru 3,7% din PIB. Or, acest deficit se acoperă printr-una din două variante: emisiune de monedă (creatoare de inflaţie - deci nu vrem asta) sau prin împrumuturi. De pe piaţa internă sau de pe piaţa externă. Adică împovărarea generaţiilor viitoare, prin plată care se va asigura din taxele şi impozitele viitoare.
Un motiv la fel de important este că acum, în iunie, expiră precedenta emisiune de eurobonduri, făcută de statul român în anul 2001. În valoare de 600 de milioane de euro. Care împrumut, cu tot cu ultimul cupon (dobânda obligaţiunii), trebuie rambursat în luna iunie. Cea mai simplă variantă de a plăti această datorie este să o împingi mai departe. Printr-un nou împrumut. Asta a şi făcut Ministerul Economiei şi Finanţelor. Întreb
