Dacă pe sectoristul de altădată îl cunoştea tot cetăţeanul, în ziua de azi, poliţistul de proximitate care i-a luat locul este fantomatic. Lucrează cu mesajele pe telefon sau cu cele din cutia poştală. Avem un „proximist“ la 17.500 de oameni, aşa că slabe şanse să fie prin apropiere.Poliţistul de proximitate, un concept relativ nou, cu care jonglează Poliţia Română din 2005, are rolul de a face legătura între cetăţeanul care trebuie să se simtă în siguranţă şi inspectoratele locale de poliţie. „Proximistul“ este cel care, cel puţin teoretic, cunoaşte cel mai bine „strada“. Patrulează în zona care îi este repartizată, ţine evidenţele locaţiilor „fierbinţi“ din cartiere, ale societăţilor comerciale, ale persoanelor care prezintă interes pentru poliţie. La nevoie, îşi informează colegii despre starea de spirit a cetăţenilor, astfel încât, înainte să se producă vreun eveniment nedorit, departamentele competente din cadrul inspectoratului să ia măsurile corespunzătoare. Dată fiind media de un scandal de stradă pe lună în Craiova începând cu 2007, e clar că mecanismul acesta „duduie“. Poliţiştii de proximitate sunt aceia care v-au oprit pe stradă şi v-au înmânat un pliant, un fluturaş sau o broşură cu sfaturi despre cum să vă apăraţi de hoţii de buzunare în autobuz, de pildă. Nu-i confundaţi cu poliţiştii de siguranţă publică, aceia care ar trebui să prindă respectivul hoţ de buzunare. „Proximiştii“ nu au cazuri de care se ocupă, nu lucrează la dosare şi pot constata o infracţiune sau o contravenţie doar în situaţia unui flagrant. Confuzia se poate face cu uşurinţă, întrucât poliţiştii de proximitate nu poartă însemne specifice, care să îi diferenţieze de colegi. Sunt la fel. În Dolj, „proximiştii“ colaborează îndeaproape cu compartimentul de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie. Cum acest departament nu are cadre în „teren“, lucrătorii compartimentului p