O urgenta medicala se rezolva cam in doua ore. Te lovesti de cel putin trei persoane care nu fac altceva decat sa iti inregistreze numele, iar la capat te consulta un doctor - daca ai ghinion, este cel mai cinic personaj din toata experienta. Dar veste proasta e ca, daca mergi pentru prima data la urgenta, habar nu ai ce pasi ai de urmat, iar oamenii in halate nu se grabesc sa te ajute. Cel mai repede te bazezi pe insotitori si pacientii cu experienta la spital.
Sambata, aproape de miezul noptii, intram pe poarta Municipalului. Intalnim doi barbati la intrare, in costume bleu-marin de portari. Se uita nepasatori la bolnavul care nu putea sa mearga si indica, scurt, spre o alta intrare. "Dincolo, dincolo!". Gasim intrarea corecta si strabatem un traseu de mai putin de 6 metri, in 3 minute. Persoana care solicita urgenta nu putea sa mearga, dar cadrele medicale care umpleau palierul de la Urgente isi vedeau linstiti de pauza de tigara, tonomatele de cafea sau discutiile cu ceilalti colegi. Pentru ei era normal sa vada un om care nu poate sa mearga, tarandu-se spre un scaun. Dar, noi credeam ca e ca in filme: cand un ranit intra in sala, doctorii il apuca de brat si se grabesc sa ii acorde primul ajutor. Deci lucrul asta e un mit.
Pana la primul scaun ne-am chinuit ceva. De acolo am aflat ca trebuie sa ne intoarcem la intrare. Acolo, o femeie in alb a cerut numele pacientului, pe care l-a trecut pe un bilet alb. Cu biletul am mers la registratura. "Aveti buletin?" - a fost prima intrebare. Nu vrem sa stim ce s-ar fi intamplat daca nu aveam. La registratura am mai primit o hartie - ca un tabel cu numele pacientului scris mare si ingrosat in capatul foii. Apoi ne-am intors pe un scaun, in fata sectiei de ortopedie, unde mai multi oameni cu fisuri de oase si capate sparte injurau printre dinti. Un copil de vreo 17 ani spunea: "Am mai fost aici cand
