Când mama vitregă cade răpusă de băutură, Mihaela pregăteşte ciorba şi frământă aluatul pentru tatăl ei şi pentru cei patru fraţi. Câteodată, la masă rămân şi mai puţini, căci băiatul pistruiat cu ochii verzi, de numai zece ani, şi cel de 15 pleacă de acasă, sătui de certuri şi de bătaie. Ion, tatăl care iubeşte şi el alcoolul uneori, crede că băieţii lui au nevoie de un control la cap, că sunt cam „dilimache“ de tot pleacă aşa, fără să-l asculte. Un gard mic, spoit în alb, cu uluci şubrede, care se reazemă una de alta, cocoşate de ani şi roase de ploi, ascunde casa familiei Oţel din Breasta. În grădină, doi dintre copiii familiei lucrează tăcuţi o bucată de pământ. „Săparăm nişte gropi să punem roşii“, spune Marius, legănându-se pe un picior şi privind în jos. Are ochii verzi, nasul cârn şi faţa pistruiată. Trage de un şiret roşu de la pantaloni şi se uită când la sora sa, Mihaela, când în uliţă. Sunt şapte fraţi în total. Copilăria lor pare mai degrabă un coşmar decât o poveste. Când erau mici, mama lor naturală, Elena, s-a sinucis, aruncându-se în apa Oltului. Vecinii din sat o vorbesc de bine, zicând că era femeie muncitoare şi că s-a prăpădit din cauza bărbatului. La puţină vreme după aceea, Ion, capul familiei, a adus-o acasă pe Constanţa Muscalu, care, la rândul ei, avea alţi trei copii. Împreună au mai făcut doi, dar numai unul a supravieţuit. Acum sunt şapte. „Nu stau toţi aici. Doar ai mei, făcuţi cu prima muiere, fata cu a din urmă şi încă una din căsnicia ei. Cinci, în total. Ăilalţi stau la socru-său, la Obedini“, enumeră Ion. În timp, alegerea omului s-a dovedit a fi un calvar pentru cei mici, până când, cu un an în urmă, au ajuns în atenţia Serviciului de asistenţă socială din cadrul primăriei.

Copiii, martorii dezmăţului La poarta casei, Ion începe să-şi spună necazurile cu patimă, strigând în faţa şefului de post, Aurel Munteanu, că el dă