Irina Buşoi, medaliată la heptatlon
Cunoscut pentru performanţele obţinute la probele de alergări fond şi semifond, antrenorul emerit Ion Bură a demonstrat că atletismul gorjean are potenţial şi la cele tehnice, reuşind să câştige o medalie naţională de bronz la heptatlon prin Irina Buşoi, elevă a Colegiului Naţional „Spiru Haret“ din Târgu Jiu. Aceasta s-a clasat pe treapta a treia a podiumului la campionatele naţionale de juniori II desfăşurate la Bucureşti, în proba de heptatlon (100 de metri garduri, săritura în lungime, aruncarea greutăţii, aruncarea suliţei, săritura în înălţime, 200 de metri plat, 800 de metri plat).
CSS Caracal, campioană naţională
În perioada 10-15 iunie, la Râmnicu Vâlcea, în Sala Sporturilor „Traian“, s-a desfăşurat turneul final la handbal feminin junioare II. Reprezentantele Olteniei, CS Chimia Vâlcea şi CSS Caracal, au avut un parcurs foarte bun, disputând finala campionatului. În final, CSS Caracal a învins echipa gazdă, Chimia, cu scorul de 22-20, după ce la pauză chimistele conduceau cu 12-10. Chiar dacă nu a reuşit să câştige campionatul, Chimia şi-a adjudecat două premii individuale. Florina Şerban a fost declarată cel mai bun portar al turneului, iar Elisa Bucura a primit titlul de cea mai tehnică jucătoare. Golgheter a ieşit jucătoarea Karina Klimek, de la CSS 2 Baia Mare. Chimia Vâlcea a câştigat seria I, după ce a trecut de Extrem Baia Mare, cu 31-17, şi de LPS Piatra Neamţ, cu 25-20, şi a pierdut cu 22-23 în faţa grupării LPS Sebeş. În semifinale, echipa pregătită de Nicoleta Lazăr a câştigat cu 20-15 în faţa echipei LPS Roman. În grupa a II-a, CSS Caracal a avut un parcurs ceva mai bun. Echipa din „Oraşul minunilor“ s-a impus cu 26-22 în faţa formaţiei CSS 2 Baia Mare şi cu 35-25 în faţa grupării LPS Roman şi a remizat, 19-19, cu CSS Drobeta Turnu Severin. În faza semifinală, Caracal a trecut cu scorul 27